Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va aproba, astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru șoseaua de centură a orașului Gura Humorului. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, la finalul unei ședințe extraordinare a deliberativului. Flutur a precizat că indicatorii pentru această investiție vor fi aprobați în cadrul consiliului tehnico-economic al CNAIR. De precizat că întreaga documentație pentru șoseaua de centură a orașului Gura Humorului a fost realizată de Consiliul Județean Suceava în baza unui parteneriat încheiat cu CNAIR. Președintele CJ Suceava a arătat că varianta de ocolire a orașului Gura Humorului va avea o lungime de 10 kilometri și va fi parte a autostrăzii Nordului. El a spus că luna trecută a fost emis avizul de mediu pentru centura orașului Gura Humorului, următorul pas fiind aprobarea indicatorilor economici pentru emiterea Hotărârii de Guvern prin care vor fi alocate fondurile necesare realizării acestei investiții. „Această variantă ocolitoare este în regim de autostradă. Și așa cum la Bacău a început autostrada A7 cu centura ocolitoare, așa și aici, în județul Suceava, autostrada Nordului va începe cu varianta de la Gura Humorului”, a declarat recent Gheorghe Flutur. El a amintit și de faptul că CJ Suceava a aprobat la finalul lunii trecute încheierea unui parteneriat între administrația județeană și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în vederea întocmirii documentației necesare pentru construcția unui tronson din Autostrada Nordului, de la Suceava și până la Păltinoasa, cu legătură în viitoarea șosea de centură a orașului Gura Humorului. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că este vorba despre un tronson din lotul 3 al Autostrăzii Nordului Vatra Dornei – Suceava. El a afirmat că în baza acestui parteneriat, CJ Suceava va scoate la licitație realizarea documentației pentru ruta de la Suceava până la Păltinoasa.