Polițiștii de la Serviciul Economic au pus în aplicare marți o percheziție, la Sucevița, unde au avut informații cu privire la o persoană care deține o mare cantitate de obiecte vestimentare contrafăcute, comerț care este încadrat la infracțiune pe linia produse și mărci înregistrate și protejate pe teritoriul României.
În urma acțiunii au fost identificate și ridicate în vederea confiscării 1.180 de obiecte vestimentare (majoritatea) și încălțăminte inscripționate cu mărci de prestigiu ce sunt înregistrate și protejate pe teritoriul României. Marfa are o valoare estimativă de 295.000 de lei.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, polițiști criminaliști, precum și o grupă de luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, care au asigurat securitatea acțiunii.
”Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de punere în circulație de produse purtând mărci înregistrate fără acordul titularului mărcii, faptă prevăzută de Lg. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Acest comerț de ”fake-uri” se lasă de obicei cu trimiterea în judecată a comercianților, părți vătămate în instanță fiind firmele de prestigiu, reprezentate de case de avocatură din România.