În 1989, Nicolae Gribincea își începea activitatea didactică și demara proiectul „Plăieșii”, consacrat astăzi în ansamblul etnofolcloric cu același nume. Timp de 25 de ani, „Plăieșii” au fost colectiv de amatori și nu aveau nici măcar un spațiu adecvat pentru repetiții. Le făceau în biroul lui Nicolae Gribincea, care era șef la Cultură, Tineret și Sport în una dintre primăriile de sector ale Chișinăului. Când numărul plăieșilor a început să crească, au mutat repetițiile în sala de ședințe a primăriei, un alt spațiu impropriu, dar ceva mai mare.
Încăpățânarea lui Nicolae Gribincea de a crede în proiectul lui și munca pe care a depus-o zi de zi au făcut astăzi ca „Plăieșii” să fie un nume cunoscut, apreciat și iubit în întreaga lume.
Din interviul pe care îl puteți viziona integral pe site-ul „Monitorului de Suceava”, dar și pe canalul de YouTube al ziarului nostru, puteți afla care sunt criteriile după care sunt aleși membrii grupului „Plăieșii”, care crede Nicolae Gribincea că este cea mai iubită melodie a „Plăieșilor” și de ce, la a doua generație de plăieși, și-a spus „gata, mă las, nu mai îmi trebuiește”.
De asemenea, mai puteți afla de ce a spus Nicolae Gribincea că „cu toți copiii oamenilor m-am ocupat, numai cu ai mei mai puțin”, cum a scăpat și nu a fost trimis în Afganistan, în cei 3 ani petrecuți în armata URSS, și de ce a afirmat că „sunt un om care merge împotriva curentului tot timpul, am avut și de suferit pe tema aceasta”.