O casă în construcție și un foișor, ambele din lemn, au fost mistuite de flăcări într-un puternic incendiu care a avut loc duminică dimineață, la Mănăstirea Humorului. Casa era aproape finalizată, iar proprietarul urma să se mute în ea până la Crăciun. Cele două construcții, care aveau o suprafață totală de circa 300 de metri pătrați, au ars în întregime, iar pagubele se ridică la aproape 150.000 de euro.
Pompierii spun că totul a plecat de la un conductor electric defect sau care nu era izolat corespunzător. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise nu mai puțin de patru autospeciale ale pompierilor militari din Gura Humorului și din Câmpulung Moldovenesc, dar și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii, plus un utilaj al Primăriei Mănăstirea Humorului. Ultimele focare au fost stinse în jurul orei 11.30, la cinci ore din momentul în care s-a dat alarma. La locul incendiului a ajuns și o ambulanță SMURD, dar, din fericire, nimeni nu a avut nevoie de ajutor medical.