Elevii din clasele mari de la un liceu sucevean sunt nemulțumiți că nu mai pot părăsi curtea unității de învățământ în timpul programului de la școală, considerând măsura ca fiind una ilegală și abuzivă.
Sesizarea vine de la câțiva elevi de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava care au împlinit 18 ani și care invocă Statutul elevului, document ce reglementează drepturile și obligațiile școlarilor.
Potrivit acestui act normativ, elevii nu au voie „să părăsească perimetrul unităţii de învăţământ în timpul programului şcolar, cu excepţia elevilor majori şi a situaţiilor prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ (art 5)”.
Directorul unității, prof. Virginel Iordache, spune că elevii majori pot părăsi curtea liceului doar pentru motive bine întemeiate, fiind o măsură pentru a asigura securitatea elevilor în timpul programului școlar.
Unitatea este dotată cu sisteme de supraveghere video la exterior, iar agentul de pază și protecție, pedagogul de serviciu și portarul se asigură că această decizie este respectată.
Mai mult, managerul menționează că în acest an școlar a încheiat contract cu o altă companie de pază, mai vigilentă, cea din anii trecuți nerespectându-și îndatoririle vizavi de supravegherea elevilor.
„Elevii majori pot părăsi incinta unității de învățământ în timpul programului școlar numai în situații bine întemeiate. Părăsirea incintei se realizează pe baza carnetului de elev, vizat pentru anul în curs/ act de identitate, pe care îl vor prezenta obligatoriu gardianului/ paznicului de serviciu. Gardianul va consemna în Registru de evidență a ieșirilor elevilor acest aspect”, se arată în Procedura Operațională privind siguranța elevilor în timpul programului școlar.
De cealaltă parte, pentru mulţi elevi, pauza dintre cursuri se confundă cu pauza de ţigară. În timpul săptămânii, ciorchine de adolescenți își stabilesc fumoarul pe trotuarele de lângă liceu, savurându-și viciul nu întotdeauna cu discreție și civilizație.