Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 6 dec 2023 - Anul XXVIII, nr. 287 (8511)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Alertă sanitar-veterinară

A cumpărat un porc pentru Crăciun de la un căjvănean, iar animalul a murit în câteva zile de pestă africană

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

După o lungă perioadă de liniște în județul Suceava cu privire la evoluția virusului pestei porcine africane, un nou caz de îmbolnăvire a fost confirmat la Salcea. Este vorba de un localnic care abia cumpărase un porc de câteva zile, de la un vânzător din Cajvana (n.r. Cajvana este cunoscută ca localitatea din județ cu cei mai mulți crescători de porci, unii dintre ei și samsari de porcine, fără vreo formă de autorizare).

Omul cumpărase porcul de peste 70 de kilograme pentru a-l ține o scurtă perioadă de timp și a-l sacrifica de Crăciun. Cumpărătorul a observat că porcul tușea chiar din ziua în care l-a cumpărat. În foarte scurt timp au apărut semne severe de boală, inclusiv învinețirea capului și a urechilor (foto).

După recoltarea de probe de către medicul veterinar, a fost confirmat că porcul era bolnav de pestă porcină africană. În scurt timp, a intervenit și decesul porcului, virusul fiind mortal 100% la porcul domestic.

Directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, a arătat că s-a activat imediat un plan de măsuri pentru ca virusul să nu se extindă și s-a început ancheta privind vânzătorul porcului.

Omul din Salcea nu știa cum îl cheamă pe vânzătorul din Cajvana și nu reținuse nici numărul mașinii cu care acesta i-a adus porcul. În plus, porcul nu era crotaliat.

Din fericire, cumpărătorul din Salcea a avut numărul de telefon al celui cu care făcuse tranzacția.

”Am reușit să ajungem relativ repede la vânzătorul din Cajvana. Acesta a declarat că a vândut doi porci, cel de la Salcea și încă unul, unei persoane despre care nu a putut oferi multe detalii. Respectivul mai are acasă 11 purcei de 6 săptămâni, care au fost plasați sub supraveghere”, a declarat Sorin Mihai Voloșeniuc.

 

  • Caz tipic despre cum nu ar trebui să se procedeze în cazul comerțului cu porci și totodată în care toată lumea are de pierdut

 

Directorul DSVSA Suceava a subliniat că acesta este un caz tipic despre cum nu ar trebui să se procedeze în cazul comerțului cu porci și totodată în care toată lumea are de pierdut.

Cumpărătorul din Salcea va rămâne cu paguba banilor dați pe porcul mort, iar vânzătorul din Cajvana a încasat o amendă de 3.000 de lei, pentru mișcarea de animale fără documente sanitar-veterinare, respectiv transportul unui animal viu cu o mașină neautorizată.

Apoi, are de pierdut și comunitatea, având în vedere restricțiile instaurate în zona focarului de pestă porcină africană.  

Situația economică ar fi fost cu adevărat complicată dacă ar fi fost populat Complexul de porcine de la Verești, care ar fi intrat în restricții de comerț pentru 30 de zile.

”Singurul aspect pozitiv este că persoana din Salcea a apelat la medicul veterinar când a observat semnele de boală. În acest fel, avem un pas înainte în încercarea de a izola virusul ”, a mai punctat Sorin Mihai Voloșeniuc.   

Sucevenii sunt sfătuiți să achiziționeze pe cât posibil porci din localitățile de domiciliu, pentru limitarea circulației, iar animalele cumpărate să fie înregistrate sanitar-veterinar. Dacă porcul de la Salcea ar fi fost înregistrat oficial în baza de date, cumpărătorul ar fi putut solicita despăgubiri de la Statul Român.  

Apelul cel mai important pentru crescători este de a anunța imediat medicul veterinar dacă observă modificări ale stării de sănătate a porcilor din gospodării.

Primul simptom important al bolii este că animalul nu mai are poftă de mâncare și nici de băut apă. Prima reacție a crescătorului trebuie să fie contactarea medicului veterinar.  

Semnele mai severe apar în scurt timp: urechi învinețite, pete roșiatic-violete pe corp, secreții nazale și oculare de culoare roșie și uneori se instalează diaree hemoragică. Decesul survine de regulă în șapte zile de la primele simptome. Din păcate, nu există tratament, iar cel puțin la porcii domestici rata de mortalitate este de 100%.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului A cumpărat un porc pentru Crăciun de la un căjvănean, iar animalul a murit în câteva zile de pestă africană.
 Vizualizări articol: 2425 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
A cumpărat un porc pentru Crăciun de la un căjvănean, iar animalul a murit în câteva zile de pestă africană0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei