Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 5 dec 2023 - Anul XXVIII, nr. 286 (8510)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9728 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,476 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

„Elevi acum, profesori în devenire”

14 elevi și profesori de la Cernăuți, într-un schimb de experiență la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

O delegație de la Cernăuți, formată din 14 elevi și profesori, a fost prezentă la Suceava pentru a participa la schimbul de experiență prevăzut de Proiectul Internațional „Elevi acum, profesori în devenire”, încheiat între Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava (CNME), Colegiul Pedagogic din cadrul Universității „Iurii Fedkovici” Cernăuți, Ucraina, și Uniunea Ucrainenilor din România (UUR), Filiala Suceava, coordonat de prof. Delia Martineac și prof. Dmytro Bachinskii.

Pe parcursul celor trei zile (23-25 noiembrie), oaspeții au participat la ateliere de lucru cu activități metodice organizate de profesori metodiști alături de elevii lor, în colaborare cu învățătorii și îndrumătorii de practică: prof. Anamaria Popescu, prof. Tiberiu Ionuț Hîrceag, prof. Ana-Maria Divisevici, prof. Mirela Cotos, prof. Ancuța Gorban-Cojocariu, prof. Camelia Lorenți, prof. Ana-Maria Timoficiuc, prof. Gabriela Anuței, prof. Anamaria Catargiu, prof. înv. primar Gabriela Culiță, prof. înv. primar Carmen Turcu, prof. înv. primar Luminița Ștefănel.

Directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava, prof. dr. Silvia Corina Nuțu, directorul adjunct, prof. Raluca Cîrțu, insp. Daniel Hrenciuc, prof. Ana-Maria Divisevici și Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, au fost organizatorii activității „Bucovina - secvențe din peisajul cultural”.

„Activitățile din cadrul acestui parteneriat au numeroase avantaje, oferind cadre noi în dezvoltarea personalității elevilor, permițând parcurgerea unor activități de învățare transdisciplinare și interdisciplinare centrate pe tinerii participanți care vor valorifica noțiunile dobândite în viitoarea profesie de dascăl”, a subliniat prof. dr. Silvia Corina Nuțu.

În holul principal al colegiului sucevean a fost amenajată expoziția de lucrări plastice ce a cuprins povești pictate care transmit mesaje emoționante de pace și promovează solidaritatea cu Ucraina, intitulată „Ucraina - speranță, pace și armonie”, organizată de prof. Simona Mera, împreună cu elevii săi.

La invitația președintelui Filialei UUR Suceava, Ilie Sauciuc, delegația ucraineană a vizitat sediul, unde a avut loc o întâlnire cu membrii Comitetului UUR Județean.

A fost organizată o excursie în județul Suceava, prilej cu care oaspeții au vizitat obiective istorice și culturale importante, bucurându-se de mirificul peisaj bucovinean. Participanții au depus flori la bustul scriitoarei ucrainene Olga Kobyleanska din Gura Humorului, orașul ei natal, având în vedere că pe 27 noiembrie s-au împlinit 160 de ani de la naștere acesteia.

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava se bucură de o frumoasă și fructuoasă colaborare cu Colegiul Pedagogic din Cernăuți, începând cu anul 2015, când a fost încheiat acest parteneriat, la inițiativa insp. prof. Lucia Mihoc. Potrivit protocolului de colaborare pentru anul în curs, o delegație a colegiului sucevean a fost prezentă la Cernăuți pentru schimb de experiență, în perioada 26-28 octombrie 2023, timp în care a asistat la lecții demonstrative foarte interesante și a participat la diverse activități metodice. 

Pe 9 noiembrie 2023, trei eleve ale colegiului sucevean au încântat audiența participând la un Festival Internațional de Cântec, aflat la a 33-a ediție, organizat de Colegiul Pedagogic din Cernăuți. Îndrumate de profesorii Ionuț Hîrceag și Delia Martineac, acestea au obținut premii importante: Teodora Dumbravă, clasa a IX-a F - Premiul I (secțiunea muzică ușoară), Ariana Maria Sandu, clasa a X-a G - Premiul II (secțiunea muzică populară), Iustina Barbir, clasa a XII-a H - Premiul III (secțiunea muzică populară).

„Desfășurarea activităților din cadrul acestui proiect a adus multe provocări, dar și satisfacții mari privind dezvoltarea strategiilor ce înlesnesc comunicarea dintre instituțiile partenere și împărtășirea celor mai bune practici și resurse educaționale prin facilitarea accesului la oportunități de învățare”, ne-a spus prof. Delia Martineac.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 14 elevi și profesori de la Cernăuți, într-un schimb de experiență la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava.
 Vizualizări articol: 627 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
14 elevi și profesori de la Cernăuți, într-un schimb de experiență la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei