Miercuri, 29 noiembrie 2023, la Colegiul Tehnic Rădăuți a avut loc un eveniment încărcat de solemnitate, într-o alternanţă de momente pline de lirism, muzică, bucurie şi împlinire: evocarea a trei mari sărbători - Ziua Națională a României, Ziua Bucovinei și prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României.
Activitatea s-a desfășurat sub semnul emoției binefăcătoare, sporită și de prezența unor oaspeți de seamă:domnul Petru Crăciun - inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, domnul Bogdan Andrei Loghin - primarul Municipiului Rădăuți, doamna inspector școlar Beatrice Filipiuc, domnul prof. Cristi-Gabriel Hurjui – consilier eparhial la Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, doamna Alina Chifan - reprezentantul S.C. Egger S.A. și, nu în ultimul rând, doamna Adriana Celsie – creator de artă tradițională, colecționar pasionat, păstrător de giuvaere strămoșești.
Triada activității desfășurate pe parcursul a trei ore și jumătate, sub coordonarea prof. dr. Aurica Daneliuc și a echipei SNAC a colegiului, a stat sub semnul termenului „unire”, al respectului și iubirii față de neam și țară, al mărturisirii credinței strămoșești.
Cuvântul de bun-venit a fost rostit de doamna profesoară Mihaela Moisuc, directorul Colegiului Tehnic Rădăuți, care a subliniat importanța activității și bucuria de a se cunoaște, și cu acest prilej, activitățile școlare și extrașcolare, proiectele educaționale SNAC cu rezultate notabile la nivel județean și național.
În cuvântul său de deschidere, doamna prof. dr. Aurica Daneliuc, unul din organizatorii principali ai evenimentului și coordonatorul principal al echipei de tineri voluntari din cadrul colegiului, a vorbit despre respectul și recunoștința datorate eroilor neamului, dar și despre sărbătoare bisericească națională - Sfântul Andrei, ocrotitorul României. Doamna profesoară a amintit că „dulcea noastră Bucovină” a beneficiat dintotdeauna de o pioșenie lirică inconfundabilă, fiindu-i dedicate, de-a lungul timpului, sute și sute de versuri, un adevărat patrimoniu, care trebuie cunoscut și transmis mai departe. Încheierea intervenției sale a fost încărcată de emoția rostirii unui superb citat dintr-un articol publicat de scriitorul bucovinean Casian Balabasciuc, intitulat De ce îmi place Bucovina?
Atelierul „Povestea semnelor românești scrise cu colțul inimii”, ediția a II-a, a fost susținut de către doamna Adriana Celsie, care s-a prezentat în fața participanților cu un adevărat tezaur de costume naționale autentice.
Inițiat și coordonat de către domnul profesor Cristi-Gabriel Hurjui, consilier eparhial la SectorulCatehizare, tineret și educație pentru viață din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, proiectul cultural - catehetic „Povestea semnelor românești scrise cu colțul inimii” a sensibilizat participanții prin inedita poveste a descifrării limbajului semnelor cusute pe costumele populare românești - valori nepieritoare ale spiritualității neamului nostru.
Doamna prof. Adriana Celsie i-a făcut părtași pe toți cei prezenți la cunoașterea și înțelegerea simbolurilor tăinuite în portul popular românesc, care amintesc de lumea plină de armonie, rânduială și echilibru de odinioară. Prezentând simbolurile românești, încărcate cu semnificații care creează o poveste aparte, doamna Adriana Celsie a reușit să creeze momente înălțătoare de identitate națională.Crucea, roata, linia șerpuită, spirala, spicul de grâu, coloana, steluțele în opt colțuri, coarnele de berbec, sfăditele, hașurile, cârligele, mâinile în șold, romburile, vîrtelnițele, calea ocolită etc. Acestea amintesc de minunata lume a satului, care era plină de armonie și oameni cu credințe cu adevărat fascinante. Așadar, fiecare simbol în parte are o semnificație specifică și, acum mai mult ca niciodată, este important ca aceste motive să fie păstrate și transmise generațiilor viitoare pentru a nu își uita originile frumoase.
Momentul liric „Sub cerul Bucovinei”, susținut de un grup de recitatori al Colegiului Tehnic Rădăuți, coordonat de către doamna prof. Aurica Daneliuc, a cuprins versuri elogioase aduse Bucovinei de către marii noștri poeți, dar, mai ales, de către poeții bucovineni, pentru care acest binecuvântat pământ le-a fost leagănul nașterii și casa vieții.
Corul „Timotheos” al colegiului, sub coordonarea doamnei prof. Elisabeta Marici – un alt organizator principal al evenimentului - a susținut un recital de cântece folclorice din Bucovina, intitulat Cântul dulce românesc, creând un moment emoționant, străbătut de bucuria evenimentelor omagiate.
Vechi prieten și colaborator al Colegiului Tehnic Rădăuți, întâmpinat cu vii aplauze de către liceeni școlii, domnul prof. Cristi-Gabriel Hurjui, consilier eparhial, a evocat personalitatea Sfântului Apostol Andrei, prin cateheza cu tema Sfântul Andrei – Apostolul românilor, Ocrotitorul României. Domnul consilier eparhial le-a vorbit participanților despre legătura sfântă dintre valorile virtuților Sfântului Apostol Andrei – model de curaj și credință și tradițiile românești nemuritoare ce dăinuie de mai bine de două mii de ani pe aceste meleaguri.
A urmat cuvântul de felicitare al domnului Bogdan Andrei Loghin, primarul Municipiului Rădăuți, adresat tinerilor, conducerii liceului și organizatorilor principali ai evenimentului.
Mulțumind pentru invitație și pentru prilejul de a fi petrecut împreună cu toți cei prezenți clipe cu adevărat înălțătoare, domnul primar a subliniat încărcătura emoțională a activității, prin prezentarea unor momente pline de strălucire și de solemnitate.
Momentul acordării ordinelor eparhiale a fost impresionant. În semn de recunoaștere și de apreciere a activităților educaționale desfășurate la Colegiul Tehnic Rădăuți, de susținere, păstrare și promovare a valorilor moral-religioase în rândurile tinerilor, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a acordat Ordinul Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți domnului Petru Crăciun - inspector școlar general adjunct, doamnei Beatrice Filipiuc – inspector școlar, doamnei Mihaela Moisuc – directorul colegiului și doamnelor profesoare Aurica Daneliuc și Elisabeta Marici. De asemenea, domnul primar Bogdan Andrei Loghin, doamnele profesoare Ionela Bîndiu și Angela Popescu – directori adjuncți ai colegiului - au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic icoana din argint a Sfântului Apostol Andrei, în semn de binecuvântare și de încurajare în activitățile cultural-religioase. Toți elevii prezenți au primit iconițe cu chipul Sfântului Andrei, în semn de binecuvântare părintească din partea Părintelui Arhiepiscop.
Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de un moment inedit dedicat doamnei director Mihaela Moisuc, căreia i s-a urat „La mulți ani!”,întrucât pe data de 2 decembrie urma să-și aniverseze ziua de naștere.
În cuvântul său de încheiere, doamna prof. dr. Aurica Daneliuc a mulțumit invitaților pentru disponibilitatea de a fi prezenți la activitate, elevilor și profesorilor pentru implicare și participare, conducerii școlii pentru susținere, doamnei Adriana Celsie și domnului consilier eparhial Cristi-Gabriel Hurjui pentru împărtășirea poveștii despre identitate națională, credință și semne scrise cu colțul inimii. În mod deosebit, doamna profesoară a dorit să mulțumească Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru binecuvântarea arhierească acordată desfășurării acestui eveniment la Colegiul Tehnic Rădăuți.
(A consemnat prof. dr. Aurica Daneliuc, coordonator SNAC la Colegiul Tehnic Rădăuți)