Sucevenii și turiștii vor plăti mai mult începând cu data de 1 ianuarie 2024 pentru a vizita muzeele din județ și Cetatea de Scaun a Sucevei. La propunerea Muzeului Național al Bucovinei, Consiliul Județean Suceava a aprobat în ultima ședință noile tarife de intrare și taxele de la obiectivele acestei instituții. Muzeul Național al Bucovinei a propus majorarea tarifelor motivat de creșterea prețurilor la utilități, materiale didactice, acoperirea cheltuielilor cu materiale și produse utilizate în derularea activităților, materiale de informare și promovare și a cheltuielilor cu asigurarea bunurilor patrimoniale și transport.
Astfel, pentru Cetatea de Scaun a Sucevei, biletul de intrare pentru adulți va crește de la 16 la 20 de lei/persoană, iar la copii, elevi și studenți, de la 4 lei/persoană, la 5 lei/persoană, în timp ce pentru pensionari prețul va crește de la 8 la 10 lei. La Muzeul de Istorie din Suceava, la expoziția permanentă, taxa de intrare a crescut pentru adulți de la 12 lei la 16 lei/persoană, pentru copii, elevi și studenți, de la 3 lei la 4 lei, iar pentru pensionari de la 6 lei la 8 lei. La Muzeul Satului Bucovinean tarifele de intrare se dublează începând de anul viitor, creșterea pentru un bilet de intrare fiind de la 8 la 16 lei pentru adulți, de la 2 la 4 lei pentru copii, elevi și studenți și de la 4 la 8 lei pentru pensionari. Pentru manifestările culturale care vor avea loc anul viitor în incinta Muzeului Satului Bucovinean din Suceava, spectacole, târguri etc,. tariful de intrare crește de la 4 la 8 lei pentru adulți, de la 1 leu la 2 lei pentru copii, elevi și studenți, și de la 2 la 4 lei pentru pensionari. Taxa pentru cununiile și botezurile organizate în incinta Bisericii de lemn Vama, din incinta Muzeului Satului, va crește anul viitor de la 200 lei la 300 lei/eveniment.
Pentru Muzeul de Științele Naturii din Suceava, prețul unui bilet crește de la 8 la 12 lei pentru adulți, de la 2 la 3 lei pentru copii, elevi și studenți și de la 4 la 6 lei pentru pensionari. De asemenea, la Hanul Domnesc din centrul Sucevei, tariful de intrare crește de la 6 la 12 lei pentru adulți, de la 1,5 lei la 3 lei pentru copii, elevi și studenți și de la 3 la 6 lei pentru pensionari. La Casele Memoriale Simion Florea Marian din Suceava și „Ciprian Porumbescu”, biletul de intrare crește pentru adulți de la de la 6 la 8 lei, pentru copii, elevi și studenți, de la 1,5 lei la 2 lei și pentru pensionari de la 3 lei la 4 lei. De precizat că prețurile biletelor au fost majorate și la celelalte obiective ale Muzeului Național al Bucovinei, respectiv Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu”, Casele memoriale Nicolae Labiș din Mălini, „Eusebiu Camilar” din Udești, Casa Solca și Casa Bilca.
În același timp, pentru expozițiile temporare organizate de muzeu pentru care se impun costuri de asigurare, prețul unui bilet crește de la 8 la 10 lei pentru adulți, de la 2 la 2,5 lei pentru copii, elevi și studenți și de la 4 la 5 lei pentru pensionari. Muzeul Național al Bucovinei oferă și un bilet unic de vizitare pentru obiectivele pe care le are, prețul unui astfel de bilet crescând de la 44 de lei la 72 de lei pentru adulți, de la 10 la 18 lei pentru copii, elevi și studenți și de la 22 la 36 de lei pentru pensionari.
Muzeul Național al Bucovinei va avea și oferte speciale pentru cei care vor să viziteze muzeele
Muzeul Național al Bucovinei va avea și oferte speciale la tarifele de vizitare, pentru care prețurile au crescut după cum urmează: Cetatea de Scaun a Sucevei + Muzeul Satului Bucovinean: adulți, de la 20 lei la 32 lei, elevi, studenți cu legitimații valabile, de la 5 lei la 8 lei, pensionari, de la 10 lei la 16 lei.; Cetatea de Scaun a Sucevei + Muzeul de Istorie: adulți, de la 20 la 32 lei, elevi, studenți cu legitimații valabile - de la 5 la 8 lei, pensionari, de la 10 la 16 lei; Muzeul Satului Bucovinean + Hanul Domnesc: adulți, de la 10 la 22 lei, copii, elevi, studenți, de la 2,5 la 5 lei, pensionari, de la 5 la 11 lei; Muzeul de Istorie + Muzeul de Științele Naturii: adulți, de la 16 la 22 de lei, elevi, studenți cu legitimații valabile, de la 4 la 5 lei, pensionari, de la 8 la 11 lei.
Taxa de fotografiere pentru profesioniști, cu contract încheiat, va crește de la 100 lei/oră la 150 lei/oră, taxa pentru manifestări culturale extra muzeale (teatru, teatru pentru copii, seri muzicale, conferințe etc.), va crește de la 3 la 5 lei/persoană, iar taxa de ghidaj la cerere se majorează de la 50 lei/oră la 80 lei/oră. Muzeul Național al Bucovinei va renunța anul viitor la taxa de filmat pentru neprofesioniști sau vizitatori, motivat de faptul că aceștia realizează fotografii și filme scurte cu telefoanele mobile, taxa nefiind justificată.