Peste 1500 de oameni au trecut zilnic pragul noului Centru Muzeal „Cazinoul Băilor”, din Vatra Dornei, ceea ce arată că deschiderea acestui complex cultural se bucură de mare interes din partea localnicilor și a turiștilor. Împreună cu vizitatorii au venit și grupuri de colindători, care au cântat pe scena din sala de festivități, iar de Ziua Națională un grup de salvamontiști dorneni au urcat drapelul național pe clădire. Administratorul complexului muzeal, Eudochia Bodea, a declarat că miercuri, 29 noiembrie, prima zi dedicată exclusiv publicului, au fost circa 2000 de vizitatori, joi, pe 30 noiembrie, 1.500 de vizitatori, iar vineri, de Ziua Națională, au fost din nou aproape 2.000 de oameni. Potrivit Eudochiei Bodea, media oaspeților este de peste 1.500 de persoane/ zi. „De la deschidere până acum, cred că ne-au trecut pragul Palatului peste 6.000 de oaspeți”, a declarat, duminică, Evdochia Bodea. Deocamdată, modalitatea de contorizare a numărului de vizitatori o reprezintă numărul de perechi de papuci de unică folosință distribuiți. Inginerul coordonator al proiectului de restaurare, Ciprian Muscă, a declarat că motivul pentru care în clădire se intră cu papuci de unică folosință este protejarea marmureide pietricelele colțuroase care sunt aduse în striațiile de la încălțăminte, de pe aleea din fața cazinoului. „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Sperăm ca în două-trei luni pavajul de piatră cubică din față să fie spălat de ploaie și de zăpadă și să fie pietricelele îndepărtate complet. Atunci nu va mai fi nevoie de acești papuci de unică folosință”, a precizat inginerul Muscă.
Prezența unui număr mare de vizitatori a fost salutată și de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. „Ne dorim, pe viitor, ca acest Palat al Dornelor, sau palatul de cură, cum se numea în trecut, să fie o zonă de recreere, o zonă de încărcare emoțională, o zonă de spiritualitate românească, iar această clădire a cazinoului să își atingă scopul pentru care a fost construit din jertfa dornenilor. Dorim ca vizitatorii, turiștii din stațiune să petreacă momente plăcute, să asiste la diverse spectacole și acțiuni de petrecere plăcută a timpului liber. Astfel, cine vrea să călătorească într-un trecut curat, boem și cu multe surprize, să vină la Vatra Dornei. Sunt convins că între stațiunile turistice din Bucovina se va naște o competiție, iar eu personal îmi doresc ca în urma acesteia să câștige turistul”, a afirmat Gheorghe Flutur.
Menționăm că până pe 6 decembrie programul de vizitare a Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor” este zilnic, în intervalul orar 12:00-16:00, iar din data de 6 decembrie, miercuri-duminică 12:00 – 16:00.