Două automotoare Desiro au circulat pe 1 Decembrie pe ruta CFR Suceava – Putna, după o perioadă neagră de câteva săptămâni pe această rută, în care trenurile formate din locomotivă și vagoane au înregistrat întârzieri mari și foarte mari.
Suceveanul Ioan Grădinariu, director al sucursalei CFR Călători din Iași, a confirmat pentru Monitorul de Suceava că cele două automotoare vor deservi în permanență această linie, fiind alocate Depoului Suceava.
Directorul CFR Călători a subliniat că a fost o muncă foarte dificilă, de exemplu automotorul colantat special pentru această linie având ambele motoare schimbate.
De luni până vineri, va circula câte un automotor, în timp ce de vineri și până duminică cursele regulate vor fi asigurate de ambele automotoare, cuplate, pentru a se reușit cât de cât acoperirea numărului de călători.
În aceste condiții, cu aceste automotoare, trenurile Suceava – Putna ar trebui să aibă un timp de parcurs de puțin peste 2 ore, cu aproximativ 40 de minute mai puțin decât face locomotiva clasică, cu vagoane. Asta pentru că în varianta cu locomotivă se pierde mult timp cu schimbarea sensului de mers, la Dornești și Putna.
”Facem eforturi pentru a asigura un mers decent pentru călători, nu putem face minuni având în vedere infrastructura, dar ne dăm interesul pentru a fi o normalitate pe care eu o văd în trenuri curate, încălzite și care să ajungă la timp, conform graficului de mers”, a subliniat Ioan Grădinariu.
Unul dintre automotoare are capacitatea de 110 locuri, iar al doilea de 70 de locuri. Probabil, în anumite zile, în special duminică, capacitatea de transport va fi depășită de numărul de călători, dar directorul sucursalei CFR Călători din Iași face apel la înțelegere din partea călătorilor.
Practica din ultima perioadă a arătat că varianta locomotivă cu vagoane, deși asigură o capacitate mai mare de transport, aduce mult mai multe deservicii călătorilor.