Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan afirmă, în mesajul transmis de Ziua Națională, că în astfel de momente trebuie celebrat nu doar trecutul, ci și viitorul și consideră că în prezent unirea provinciilor românești se face prin proiecte mari de investiții.
„Sunt cel mai tânăr parlamentar din județul Suceava și nu o dată am fost judecat pe nedrept, doar pentru că de-a lungul anilor alți demnitari, prea mulți, e drept, și-au bătut joc de această onoare pe care românii le-au oferit-o. Să știți că și eu îmi doresc același lucru: o Românie cu o clasă politică responsabilă, unde politica înseamnă să faci diferența, nu doar promisiuni. O Românie în care fiecare dintre noi se simte acasă, valorizat și protejat, cu o economie puternică și un sistem de protecție social eficient. În 2023, Unirea a început să se facă prin mari proiecte de investiții, cum ar fi Autostrada Moldovei, care va uni Bucovina cu restul regiunilor. Aceasta nu este doar o arteră pentru infrastructura mare, ci un simbol al unității și al progresului nostru ca națiune. Astăzi vreau să celebrăm nu doar trecutul, ci și viitorul pe care îl construim împreună. Pentru o țară în care să fim mândri nu doar de unde am venit, ci și de direcția spre care ne îndreptăm. La mulți ani, România! La mulți ani fiecăruia dintre noi care face parte din această minunată națiune!”, este mesajul parlamentarului sucevean.