Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 25 nov 2023 - Anul XXVIII, nr. 278 (8502)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Eveniment

Simbioza ”BarbENHEIMER” a atras boboci frumoși și talentați la Balul Bobocilor din USV, unde au avut parte de premii, muzică, dans și invitați surpriză

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Imnul Universității ”Ștefan cel Mare” a răsunat din nou joi seara, începând cu ora 16.30, în sala Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” din Suceava, la o nouă ediție a Balului Bobocilor din Universitatea ”Ștefan cel Mare”. Trecuți prin focul probelor de concurs, tinerii participanți au avut prestații pline de talent, concretizate și în acest an într-un frumos spectacol care își dorește să pună în scenă creativitatea și talentul participanților. Emoțiile concurenților, dar și ale celor din sală, au alimentat mult așteptatul concurs pentru desemnarea titlurilor de Miss și Mister Boboc USV 2023, în care timp de câteva ore prin fața audienței s-au derulat adevărate aptitudini artistice ale concurenților, îmbinate cu surprizele organizatorilor. Gazdele evenimentului din acest an au fost aceiași neobosiți Irina Coștiug și Irinel Valeriu Rusu, competiția pentru titlurile de Miss și Mister Boboc USV având tema ”BarbENHEIMER”, descrisă de organizatori, Asociația Studenților din Universitatea Suceava (ASUS), ca fiind ”o simbioză perfectă între stilul de viață plin de jovialitate și fantezie al idealului feminin și paradoxul palpitant al omului enigmatic”.

 

  • Zece perechi de boboci participante cu entuziasm la concursul balului

 

Ediția din acest an a mobilizat 10 perechi de concurenți, cu toții studenți în primul an al facultăților din cadrul USV. Prestația fiecărui concurent a trecut prin filtrul unui juriu format din rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, prorectorul USV, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, Ianoș Valentin, director al Casei de Cultură a Studenților, reprezentantul sponsorului principal, Sidem, Corina Mădălina Pintilei, și reprezentanta studenților, Victoria Sava. În prima probă a balului juriul a fost invitat să puncteze costumațiile creative, carisma și, bineînțeles, talentul și eleganța în dans ale concurenților.

 

  • Proba de aptitudini a cântărit mult în decizia juriului, iar surprizele nu au lipsit

 

Proba de aptitudini le-a testat concurenților carisma și talentul, însă cu greu i-a putut departaja la această ediție. Audiența a avut parte de interpretări vocale de muzică populară și muzică ușoară, interpretări instrumentale la pian sau vioară, dans în toată splendoarea sa, de la cel clasic, la dans combinat, modern sau sub cupola contemporaneității, pantomimă, elemente de dans gimnastic și acrobație sau dans popular. Bobocii concurenți au continuat să fascineze sala printr-o prezentare captivantă a unui tango, unde juriul a fost solicitat din nou să aprecieze prezența scenică, carisma și talentul în proba Dans Boboci USV. Proba de etalare a Eleganței și a Grației a încheiat concursul.

Atenția publicului a fost cucerită și de Andrei Cicioc, un absolvent al USV, profesor de chitară la Casa de Cultură a Studenților din Suceava, și de prezența Ansamblului Studențesc „Arcanul USV”, susținător și mesager al patrimoniul cultural românesc, care a adus pe scenă un crâmpei din tradițiile, dansul și muzica autentică. A încântat audiența și Sofia Florișteanu, cu o voce captivantă, într-o atmosferă încărcată de emoție. Organizatorii balului și-au propus și în acest an să surprindă publicul cu un demers artistic variat, presărat cu surprize. Una dintre el a constat în minirecitalul unuia dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de muzică folk, Emeric Imre, ale cărui cunoscute piese au fost fredonate de întreaga sală.

 

  • Câștigătorii balului, anunțați de președintele juriului în aplauzele întregii săli

 

Frumusețea și talentul concurenților au făcut o sarcină grea din departajarea acestora, membrii juriului simțind nevoia și unor discuții individuale cu cei care i-au încântat de pe scenă. În urma jurizării, care a necesitat timp suplimentar și a dus la creșterea tensiunii, președintele juriului, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a anunțat câștigătorii acestei ediții.

Cei mai frumoși și cuceritori boboci ai USV la Balul Bobocilor 2023 au fost desemnați ca fiind Sonia Laura Rotaru și Denis Nicolae Mihăilescu, distinși cu titlurile de Miss și Mister USV 2023. Locul al II-lea a fost ocupat de Mihaela Bădeliță și Răzvan Cutaș, în timp ce locul al III-lea a fost adjudecat de Petronela Samson și Cosmin Țibichi. Un premiu special al sponsorului Sidem a fost oferit perechii Petronela Samson și Răzvan Cutaș. Principalii sponsori ai evenimentului au oferit câștigătorilor premii care au constat în laptopuri, tastaturi wireless, smartphone device-uri și vouchere. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Simbioza ”BarbENHEIMER” a atras boboci frumoși și talentați la Balul Bobocilor din USV, unde au avut parte de premii, muzică, dans și invitați surpriză.
 Vizualizări articol: 1032 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Simbioza ”BarbENHEIMER” a atras boboci frumoși și talentați la Balul Bobocilor din USV, unde au avut parte de premii, muzică, dans și invitați surpriză5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei