Tribunalul Suceava a admis vineri, 24 noiembrie, propunerea procurorilor de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava și a emis mandate de arestare pe numele a trei inculpați, o femeie și doi bărbați din Vrancea, acuzați că au traficat în scop sexual la Suceava două fete minore, una în vârstă de 14 ani și una de 16 ani.
Florica Faghiura, Bogdan Romanescu și Giani Săulescu au fost arestați preventiv pentru comiterea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și trafic de minori.
Decizia Tribunalului Suceava poate fi contestată, iar inculpații se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.
- Cât încasau pentru partidele de sex ale minorelor
Cei doi bărbați inculpați ar fi racolat fetele minore care provin din familii sărace din județul Vrancea, oferindu-le inițial mici servicii și plimbându-le cu un autoturism BMW în locuri în care acestea doreau să ajungă.
Din anchetă rezultă că fetele au fost constrânse psihic să practice prostituția, în Bacău și apoi în Suceava.
Din anchetă rezultă că cea care stătea efectiv cu cele două minore era inculpata Florica Faghiura, care le-a spus fetelor că practică și ea prostituția în urma postării de anunțuri prin site-ul publi24.ro, secțiunea matrimoniale, tarifele practicate fiind de 150 de lei pentru un singur act sexual normal sau oral protejat, respectiv 250 de lei pentru o oră.
Aceasta le-ar fi convins pe fete că dacă vor practica prostituția vor face ”teancuri de bani”.
- O nouă ”Ziua Z” a procurorilor de la DIICOT
Reamintim că, în cadrul acțiunii Ziua ”Z”, declanșate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) la nivel național, procurorii de la DIICOT Suceava au acționat într-un caz de exploatare a minorilor, sub forma proxenetismului.
Este vorba de două fete minore, de 14 și 16 ani, care erau aduse să facă sex pe bani în apartamente și hoteluri din Suceava.
În dimineața zilei de 23 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în județul Vrancea, vizând membri grupării, care sunt acuzați de trafic de minori și proxenetism.
Din cercetări rezultă că, în perioada februarie - martie 2022, cei trei inculpați ar fi recrutat două persoane vătămate minore, de 14, respectiv 16 ani, pe care, prin constrângere fizică şi psihică, le-ar fi transportat și adăpostit, în vederea practicării prostituției în folosul acestora.
”S-a reținut faptul că cele două persoane vătămate minore ar fi practicat prostituția, în municipiile Suceava și Bacău, în diferite apartamente închiriate în regim hotelier, precum și în camere de hoteluri, într-un circuit cunoscut cu denumirea de „touring” („turism sexual”) folosit de către membrii grupului, care ar fi acționat în mod coordonat, schimbând la intervale scurte de timp locațiile închiriate, precum și orașele în care victimele ar fi practicat prostituția.
De asemenea, membrii grupului ar fi desfăşurat activităţi de identificare a potenţialilor clienţi, postând în acest sens anunţuri pe diferite site-uri”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Din anchetă și monitorizări a mai rezultat că cele două minore erau ținute într-un regim restrictiv de libertate, peștii însușindu-și în integralitate veniturile rezultate din activitatea infracțională.
Suportul de specialitate al acțiunii a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Pe parcursul cercetărilor, s-a beneficiat de sprijin din partea polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și ai Poliției Municipiului Suceava - Biroul de Investigații Criminale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea și al jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Suceava și Vrancea.