Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 24 nov 2023 - Anul XXVIII, nr. 277 (8501)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   7 imagini |   ø fişiere video

Spectacole

Gala de premiere „10 pentru folclor”, ediția a VIII-a, la Suceava și Putna

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din municipiul Suceava va avea loc miercuri, 29 noiembrie 2023, de la ora 17:00, cea de-a VIII-a ediție a Galei de premiere „10 pentru folclor” – un spectacol folcloric de excepție, cu artiști consacrați din mai multe zone ale țării. Intrarea la spectacol se va face pe bază de invitație. Invitațiile sunt gratuite și se pot ridica începând de vineri, 24 noiembrie, de la ora 14:00, de la Casa de bilete a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava.

Evenimentul din acest an va avea o amploare mai mare, astfel că, pe 30 noiembrie 2023, de la ora 18:00, la Casa de Cultură „Ștefan cel Mare” din Putna, va avea loc un al doilea spectacol deosebit – Gala „10 pentru folclor”, cu artiști talentați, ce vor încânta publicul, eveniment la care intrarea este liberă.

Inițiatoarea proiectului „10 pentru folclor”, Mihaela Bârsan, a explicat că pentru prima dată Gala de premiere „10 pentru folclor” se desfășoară în două localități: „la Suceava, pentru că de aici a început povestea și a fost susținută constant și neîntrerupt de către domnul primar Ion Lungu, și la Putna, pentru ceea ce înseamnă aceasta pentru identitatea neamului românesc. Sunt foarte recunoscătoare pentru că domnul primar George Coroamă, de la Putna, a acceptat invitația de a se alătura acestui spectacol. La Putna, întotdeauna Ziua Națională a României a fost sărbătorită la nivel înalt, așa că eram sigură de faptul că povestea aceasta nu îi va fi indiferentă domului primar. Ne-am dorit foarte mult ca prin intermediul acestui spectacol maraton să evidențiem folclorul autentic românesc și faptul că patriotismul este o flacără pe care trebuie să o întreținem fiecare dintre noi, mai cu seamă în rândul generațiilor care vin după noi. Și cel mai bine poți să insufli pasiunea și dragostea pentru ceva, transpunându-le în proiecte de suflet, așa cum este și spectacolul acesta”.

 

  • Artiști din nouă zone folclorice

Echipa „10 pentru folclor”, formată din Mihai Cotos, Ancuța Corlățan, Ciprian Pop, Loredana Ceică, Costinel Leonte, Mihaela Bârsan, Leonard Zamă, Constantin Bahrin, Maria Luiza Mih, pr. Mihai Cobziuc, care susține introducerea folclorului ca obiect de studiu opțional în școlile din județul Suceava, a pregătit un eveniment cu multe surprize, pentru a încununa cei șapte ani de activitate.

În cadrul galei vor evolua Orchestra „Bucovina” a Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” Suceava, dirijor Trifan Leancă, Fanfara „Bucovina” a Primăriei municipiului Suceava, Ansamblul Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Grupul vocal Cununa Bucovinei - Câmpulung Moldovenesc, Fanfara „Lunca Moldovei” a Primăriei Cornu Luncii, coordonată de prof. Ionuț Cozma, Ansamblul „Arcanul” - USV Suceava, Grupul Vocal „Plai hănțeștean” Hănțești, Grupul Artistic de la Grădinița Obcini a municipiului Suceava.

La cele două spectacole vor evolua artiști din nouă zone folclorice: Bucovina, Moldova (Iași, Bacău, Botoșani), Basarabia, Maramureș, Ardeal, Oltenia, Banat, Gorj și Dobrogea. Nu vor lipsi din program, cu cântece îndrăgite de public, artiștii: Viorica Macovei, Grigore Gherman, Fetele din Botoșani, Sorin Filip, Nicu Mâță, Beatrice Băndoiu, Cristian și Mihai Năstase, Daniel Pop, Loredana Streche, Alexandra Dan, Cătălina Alexa, Petronela Butnariu, Alexandra Negru.

Inițiatoarea proiectului, Mihaela Bârsan, mulțumește vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă, „pentru că întotdeauna a sprijinit acest proiect, indiferent de câte alte activități avea în derulare”, managerului Centrului Cultural „Bucovina”, Sorin Filip, directorului Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu”, Ion Băițan, conducerii Inspectoratului Școlar Județean Suceava, conducerii Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și tuturor celor care au pus umărul la această poveste frumoasă despre tradițiile și valorile neamului românesc. „Am convingerea că ediția din acest an a Galei de premiere <10 pentru folclor> va avea spectacolele care vor scrie istorie”, a transmis Mihaela Bârsan.

 

  • Organizatori, parteneri

Organizatorii Galei: Asociația „10 pentru folclor”, Primăria și Consiliul Local Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu: Centrul Cultural Bucovina, Școala Populară de Artă „Ion Irimescu” Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Radio România Actualități, Radio Top 91 Suceava, Monitorul de Suceava, ȘtiriNet, Glasul Sucevei, Crai Nou și Radio AS. Mihaela Bârsan mai aduce mulțumiri pentru sprijinul primit în organizarea Galei din acest an primarului Sucevei, Ion Lungu, primarului comunei Putna, George Coroamă, managerului Sorin Filip - Centrul Cultural Bucovina, directorului Ion Băițan – Școala Populară de Arte „Ion Irimescu” Suceava, dar și tuturor sponsorilor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Gala de premiere „10 pentru folclor”, ediția a VIII-a, la Suceava și Putna.
 Vizualizări articol: 682 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Gala de premiere „10 pentru folclor”, ediția a VIII-a, la Suceava și Putna0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei