Poliția de Frontieră a anunțat că a confiscat 10 kilograme de substanțe toxice pentru combaterea rozătoarelor de la o femeie care voia să intre cu marfa dinspre Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus.
Marți, 14 noiembrie, în jurul orei 14.00, o femeie în vârstă de 63 de ani a intrat în PTF Vicovu de Sus la volanul unui autoturism Skoda.
Acționând în baza analizei de risc, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a efectuat un control amănunțit asupra autovehiculului, persoanei și bagajelor.
În portbagaj au fost găsite 50 de plicuri cu substanțe toxice, în total 10 kg.
Confiscări similare au fost făcute și în zilele precedente, în special în PTF Vicovu de Sus.
Este o perioadă în care astfel de substanțe sunt căutate în România, doar că fiind vorba de marfă cu regim special, aceasta nu poate fi comercializată oricum.
Poliţiştii de frontieră suceveni efectuează și în acest caz cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la contrabandă calificată și transportul și tranzitul de substanțe și preparate periculoase.
Întreaga cantitate de marfă a fost confiscată.