Un bărbat în vârstă de 62 de ani a suferit arsuri de gradul I și II la nivelul capului în timpul unui incendiu care a avut loc în seara zilei de luni în Gura Humorului. După ce a primit îngrijiri din partea echipajului SMURD sosit la fața locului, bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Incendiul a fost semnalat în jurul orei 22.30, iar pentru stingerea flăcărilor au mers trei echipaje ale pompierilor militari de la Garda de Intervenție Gura Humorului și de la Detașamentul Câmpulung Moldovenesc. Flăcările au mistuit acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, parțial etajul locuinței construit din lemn, elemente de tâmplărie și s-au degradat bunuri din interiorul locuinței. Pompierii spun că totul a plecat de la jarul sau scânteile căzute dintr-o sobă. Incendiul a fost lichidat după mai bine de trei ore, iar pompierii au reușit să oprească extindere flăcărilor la două anexe din vecinătate.