În cadrul după-amiezilor francofone, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”, organizează miercuri, 15 octombrie 2023, la ora 17.00, activitatea Défis des adolescents/Provocări ale adolescenţei, coordonată de prof. Hetriuc Maria-Cristina.
Acțiunea se înscrie într-un program mai amplu, realizat în cadrul proiectului Erasmus + Acreditare, care vizează dezvoltarea competențelor secolului al XXI-lea la elevi și profesori.
Organizatorii acțiunii ne-au spus că obiectivele proiectului sunt promovarea creativității prin conceperea de conținut media original, conștientizarea responsabilității digitale prin protejarea datelor personale, gestionarea profilului online și folosirea limbii franceze drept limbă de comunicare.
Elevii claselor a X-a vor prezenta conținutul media creat colegilor din clasa a IX-a pentru a-i încuraja să se exprime în limba străină.
Mai multe informații și documente video despre această activitate pot fi consultate pe adresa de Facebook a Alianței Franceze din Suceava, precum și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava.