Comuna Panaci, Sat European de Tineret în 2023,a primit recent o prelungire de mandat cu un an, fiind un exemplu de bună practică, iar anul viitor Gala Tinerilor din Mediul Rural va avea loc în comuna suceveană. Panaci este o comună formată din satele Catrinari, Coverca, Drăgoiasa, Glodu, Panaci (reședința) și Păltiniș.
Tinerii din grupul de inițiativă din comuna Panaci au primit vestea în cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural, ediția a IV-a, desfășurată pe 11 noiembrie 2023, în localitatea Hălăucești (Iași), Sat European de Tineret 2022-2023. Grupul de inițiativă Panaci este format din aproximativ zece persoane, însă grupul de tineret care se implică în activitățile desfășurate în comună este mult mai mare, fiind format din 40-45 de tineri.
Evenimentul a fost organizat de Guvernanța programului European Youth Village, formată din Asociația pentru Dezvoltare Activă și Asociația Go Free, în parteneriat cu Grupul de Inițiativă al Tinerilor din Hălăucești, cu sprijinul Erasmus+RO.
„La Gala Tinerilor din Mediul Rural punem reflectoarele pe tinerii, lucrătorii de tineret și proiectele cu impact din mediul rural și creăm un spațiu prietenos de întâlnire, în care să ne cunoaștem, să ne inspirăm unii de la ceilalți”, au spus organizatorii.În cadrul Galei Tinerilor din Mediul Ruralsunt scoși în evidență tineri, prin proiectele lor, tineri care pot aduce schimbarea în bine în comunitățile din care fac parte. Au câștigat titlul de Sat European de Tineret în 2024 comunele Jebel, din județul Timiș, Peștera, din județul Constanța, și Poiana, din județul Galați.