Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Petea au constatat la prima oră a dimineții zilei de duminică că un sucevean care s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România are emis pe numele său un mandat privind executarea a 2 ani de detenție într-un centru educativ.
Tânărul în vârstă de 21 de ani figura cu o condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
Suceveanul a fost predat polițiștilor de la Investigații Criminale în vederea îndeplinirii procedurilor de încarcerare.
Din informațiile noastre, în acest caz este vorba de tânărul din Vicovu de Jos a cărui condamnare a rămas definitivă acum câteva zile, la Curtea de Apel Suceava.
Tânărul de 21 de ani a fost judecat ca minor în condițiile în care a comis accidentul la vârsta de 17 ani.
După cum am mai arătat în Monitorul de Suceava, la finele lunii septembrie a anului 2019, Beniamin Beghean conducea un Mercedes Benz pe un drum secundar din Vicovu de Jos.
Tânărul fără permis a pierdut controlul asupra mașinii chiar în timp ce în fața sa erau doi localnici care se deplasau pe jos. Mașina scăpată de sub control a ajuns în șanț și i-a acroșat pe cei doi pietoni.
Din păcate, o femeie în vârstă de 51 de ani a murit în urma acestui accident. Al doilea pieton, un bătrân de 88 de ani, a fost rănit ușor.
Minorul și-a înrăutățit cu mult situația juridică din cauză că a fugit de la locul accidentului.
Găsit de polițiști în scurt timp, tânărul de 17 ani a fost reținut în arest, însă numai pentru 24 de ore.
A urmat o anchetă anevoioasă care s-a finalizat cu trimiterea în judecată a inculpatului abia la începutul acestui an.
Minorul a fost judecat pentru ucidere din culpă cu circumstanța agravantă a conducerii fără permis și părăsirea locului accidentului.
Tânărul va executa pedeapsa în regim de detenție, însă într-un centru de minori (fostele școli de corecție), asta în condițiile în care a fost judecat pentru comiterea faptelor ca minor.
De precizat și că acesta a fost reținut pe sensul de intrarea în România, ceea ce arată că avea probabil intenția de a reveni în țară pentru a-și executa pedeapsa.