Secția de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc a intervenit noaptea trecută cu 10 utilaje cu lamă pentru deszăpezirea căilor de circulație din zona de munte a județului Suceava. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, în zona pasului Tihuța, la limita județelor Suceava și Bistrița-Năsăud, a nins moderat, în zonă fiind trimise două autobasculante și un utilaj multifuncțional de tip Unimog, dotate cu lamă și răspânditor de material antiderapant pentru a îndepărtarea zăpezii de pe carosabil.
Carosabilul era acoperit cu zăpadă frământată în strat de 0-2 cm, la o temperatură a aerului de -1° C și o viteză a vântului de aproximativ 30 km/h.
În același timp, Prefectura Suceava a informat că pe căile de circulație administrate de SDN Câmpulung Moldovenesc nu s-au înregistrat probleme deosebite, circulația fiind asigurată fără evenimente rutiere. În zona de munte s-a acționat cu 10 utilaje dotate cu lamă și răspânditor atât pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil, cât și pentru prevenirea producerii poleiului, fiind răspândite 15 tone de sare.