Președintele Consiliului Județean Suceava și al Organizației Județene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur, l-a provocat, miercuri, pe omologul său de la PSD, senatorul Ioan Stan, să se confrunte în voturi primite de la suceveni pentru președinția Consiliului Județean, la alegerile locale de anul viitor. „De ce nu aveți curajul, domnule Stan, să candidați cu mine la președinția CJ Suceava? Am avea posibilitatea să discutăm fiecare despre ce a făcut. Eu vă invit să candidați pentru președinția CJ”, a spus Gheorghe Flutur.
Invitația de a candida la președinția Consiliului Județean a venit ca replică din partea lui Flutur, către colegul său de coaliție la guvernare, la criticile aduse de acesta, că liderul PNL și-ar depăși fișa postului de șef al administrației județene. Astfel, Flutur a subliniat că, de când PNL și PSD au intrat în coaliție la guvernare, a evitat să răspundă la atacurile PSD, deși social-democrații nu au procedat la fel. „Domnule Stan, de când am făcut această coaliție cu PSD cred ca ați văzut că eu nu am ieșit la atac. Nu am atacat coaliția, interesul major fiind stabilitatea politică și aducerea de proiecte și bani în județul Suceava. Nu a existat o săptămână, domnule Stan, în care să nu atacați colegii liberali de coaliție cu comunicate venite de la centru, în care înfierați liberalii. Am tăcut, crezând că veți înțelege că într-o coaliție fiecare trebuie să lase de la el. Din momentul de față mă obligați să nu mai tac, domnule Stan”, a spus Flutur, precizând că știe să ducă o luptă politică.
În răspunsul public pentru Ioan Stan, Gheorghe Flutur îl acuză pe acesta de lipsa unei „minime culturi politice”, care i-ar fi permis să știe că „un președintele de CJ ales uninominal de populație se implică și se luptă pentru toate problemele din județ”. Despre drumurile județene, Flutur a spus că „nu sunt doar până la prima cabană de vânătoare” și că tot județul „este un șantier”. În privința taberei de la Bucșoaia, șeful CJ spune că Stan „dă dovadă de ipocrizie” și îl invită să se implice în deblocarea unui proiect, adică pe care l-a inițiat și care acum este blocat la Ministerul Familiei și Egalității de Șanse, „în grădina partidului dumneavoastră”.
- „Cer conducerii centrale a PSD să vă trimită o dată în viață la o luptă directă cu mine în această campanie electorală”
Despre centurile ocolitoare de la Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, Gheorghe Flutur i-a amintit lui Ioan Stan că sunt pe drumuri naționale, deci la Ministerul Transporturilor, de asemenea aflat în custodia PSD.
„Pentru centura Gura Humorului, aici fiind cea mai aglomerată zonă, eu am propus Ministerului Transporturilor să ne lase pe noi, CJ Suceava, să facem proiectarea și am făcut-o. A durat circa doi ani, față de 4 ani, cât a durat în cazul altor obiective din țară. Acum documentația este la Ministerul Transporturilor pentru a intra în linie dreaptă pentru licitația de execuție. Folosiți o atitudine șmecherească, cum că de ce nu a făcut Flutur centura? Știți că noi ne-am implicat, așa cum am făcut și în cazul centurii Sucevei, blocată 7 ani de dumneavoastră, sau în cel al centurii Rădăuți, blocată timp de 6 ani tot de dumneavoastră”, a afirmat liderul liberal.
În același ton, a amintit despre modernizarea Spitalului de Urgență Suceava, cu investiții de peste 100 de milioane de euro – „dumneavoastră ați fi dorit să faceți mall în curtea spitalului și nu v-am lăsat noi”; modernizarea aeroportului – „zburau mai mult ciorile aici”; susținerea și implicarea în construcția de autostrăzi etc. „Dumneavoastră nu sunteți nou în politică. Sunteți cel mai vechi și aș vrea să observați rolul de frânar pe care l-ați avut în acești ani în dezvoltarea județului. În locul dumneavoastră, mie mi-ar fi rușine să vorbesc. (...) Vă folosiți energia în comunicate penibile de atac la adresa mea. Haideți cu mine la ministere să găsim soluții de rezolvare a problemelor punctuale. (...) M-am simțit obligat să fac aceste precizări pentru că tupeul și neobrăzarea văd că încearcă să iasă din nou în față și cred că sucevenii nu de asta au nevoie, ci de proiecte concrete”, a afirmat Flutur.
Totodată, acesta i-a transmis colegului său de coaliție că „nu așa se face campanie electorală” și că „arma” lui va fi „adevărul spus și explicat populației”. „Asta voi face, împreună cu toată echipa liberală din județul Suceava. Dumneavoastră jucați rolul de opozant, opunându-vă construcției, dar eu vă invit la treabă, domnule Stan! Chiar insist și vă provoc și cer conducerii centrale a PSD să vă trimită o dată în viață la o luptă directă cu mine în această campanie electorală”, a mai afirmat Flutur.