Ce trebuie să le ofere părinții copiilor

Copiii vulnerabili au nevoie de foarte multă sensibilitate și armonizare cu părinții. Poți să le domolești o parte din frustrări acordându-te la sentimentele lor. Temele pentru acasă, de exemplu, sunt un factor frecvent de stres. Copiii sunt iritați de ideea de teme pentru acasă și de asemenea pot fi iritați de încercarea părinților de a-i ajuta. Daniel Siegel, autorul cărții „The Whole-Brain Child” și coautor al lucrării „Brainstorm”, oferă căi de armonizare mai ales în momentele de mare intensitate emoțională. El arată că părinții nu-și pot ajuta copilul să-și rezolve temele pentru acasă sau orice altă activitate stresantă până nu recunosc și nu empatizează cu sentimentele copilului.

Prin urmare, data viitoare când copilul va fi stresat, încearcă să-i spui ceva din care să reiasă cunoașterea sentimentelor lui, cum ar fi: „Mi se pare că ești necăjit". De asemenea, poți să-l ajuți pe copil să-și identifice sentimentele, deoarece etichetarea acestora și alcătuirea unei povești despre ce s-a întâmplat scad intensitatea emoțiilor. Siegel denumește această strategie „dă-i un nume și îmblânzește-l”. Poți să spui lucruri ca: „Uau, cred că a fost o situație dură de tot. Cum ți-a fost? Ce simți acum?” Dacă vrei să ajungi la gândirea rațională a copilului, trebuie ca mai întâi să te armonizezi cu el pe plan emoțional, cu empatie. Siegel numește situația asta „Conectează-te și redirecționează”.

Nu lăsa creierul emoțional în căutare de senzații tari al adolescentului tău să te atragă într-un conflict ce poate să escaladeze. Dacă adolescentul îți vorbește pe un ton ridicat, ai și alte opțiuni în afară de cea reflexă, în care... reacționezi. Un conflict nu poate escalada dacă nu iei parte la el. Uneori e de folos să spui că ai nevoie de un răgaz, o mică doză de timp și spațiu într-un loc diferit. Dat fiind timpul scurt de înjumătățire a emoțiilor, cel mai probabil emoțiile copilului (și ale tale) se vor domoli și o conversație se poate relua când ambele părți ale creierului funcționează.

În atmosfera încinsă a momentului, poate ar fi bine să-ți amintești că, deși adolescenții pot să arate pe dinafară ca niște adulți, rămân copii în sinea lor. Au nevoie ca tu să fii clar și stabil, nu să te lași angrenat în drama lor. Amintește-ți că tu ești persoana din încăpere cu creier de adult și că tu ai puterea de a rămâne calm și de a evita escaladarea disputei. De asemenea, în momentele de calm, fii curios. Decât să-i spui adolescentului ce să facă, mai bine pune-i întrebări.

O relație plină de iubire cu partenerul tău nu este doar prețioasă în sine, ci și un instrument de parentaj mai bun. Un studiu a urmărit reacțiile copiilor la interacțiunile dintre părinții lor timp de trei luni. Studiul a examinat nivelul de rezonanță sau de oglindire emoțională pe care îl au copiii față de interacțiunile părinților. Când părinții au manifestat afecțiune reciprocă și copiii au simțit reacții emoționale pozitive, copiii au prezentat tendința de a avea o imunitate mai bună. Reciproc, când părinții au intrat în conflict și copilul a răspuns cu emoții negative, copilul a prezentat o scădere a imunității. Așadar, să ținem minte că emoțiile sunt permeabile, mai ales în cazul copiilor sensibili. Este nevoie să aduci căldură în mediul familial și să-ți arăți afecțiunea. Acest lucru este dificil dacă emoțiile negative sunt intense! Dar, arătându-ți dragostea pentru partenerul tău, poți favoriza starea de bine a copilului tău.

La psiholog părinții învață să evite comportamentul lipsit de sensibilitate, inclusiv ceva de care aproape toți ne facem vinovați, distragerea atenției. Oricare ar fi situația sau temperamentul unui copil, când vorbim cu copilul prin intermediul unui ecran de smartphone sau laptop, calculator înseamnă că nu suntem conectați el. Și este mai ușor să ai atenția distrasă decât ne închipuim. Când un telefon celular e prezent pe o masă din apropiere, oamenii se angrenează în conversații superficiale și atenția le este divizată. Conversațiile digitale limitează ocaziile de a empatiza și a se conecta deplin. Nu e de mirare că specialistul Pico lver spune despre telefoanele inteligente că sunt „arme de distragere a atenției”.

Anumite forme de terapie invită să intri în relație cu copiii din viața ta fără amestecul ecranelor. Vezi dacă poți să petreci 20 de minute vorbind cu un copil, participând la un joc sau pur și simplu bucurându-te de prezența lui, fără să ai în apropiere un telefon sau o tabletă. Limitează și timpul pe care copilul îl dedică ecranelor. Fă acest lucru intenționat – uneori când numim ceva îl facem să aibă mai multă forță și să fie mai eficient. Deși copilul tău s-ar putea să se opună acestui drum cu mașina sau acestei mese fără ecrane, s-ar putea să aprecieze aceste momente, chiar dacă în secret. Decide ca, în unele momente critice, ecranele să lipsească, cum ar fi orele dedicate meselor, drumul cu mașina la și de la școală și prima jumătate de oră de după revenirea acasă când atenția trebuie să se concentreze pe reconectarea cu familia.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com