O femeie în vârstă de 81 de ani a suferit un atac de panică în timpul unui incendiu care a afectat sâmbătă dimineață o gospodărie din municipiul Suceava. După ce a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD care era la fața locului, femeia a refuzat să fie transportată la spital. Incendiul ar fi plecat de la un garaj și apoi s-a extins și la acoperișul casei de locuit. Flăcările au afectat construcția anexă și aproximativ 80% din acoperișul casei de locuit. Pentru stingerea incendiului au fost trimise două autospeciale ale pompierilor militari de la ISU Suceava. Pompierii spun că incendiul ar avea la bază cauze de natură electrică, mai exact un scurtcircuit la o instalație de alimentare cu curent electric a garajului.