Sistemul de iluminat de pe 30 de străzi din municipiul reședință de județ va fi modernizat de asocierea a două firme cu renume, care au câștigat licitația organizată de Primăria Suceava.
Lucrările de trecere la sistemul de iluminat cu becuri de tip led vor fi executate de Vodafone România în asociere cu Urbioled în calitate de subcontractant, conform anunțului făcut de primarul Ion Lungu, după finalizarea licitației organizate de municipalitate.
Investiția, care se va realiza cu bani atrași de Primăria Suceava de la Administrația Fondului pentru Mediu, se ridică la 3,37 de milioane de lei fără TVA.
”Prin această investiție se va reduce consumul de energie electrică, dar și poluarea”, a explicat Ion Lungu, care a prezentat străzile pe care vor fi montate noile sisteme de iluminat: Sofia Vicoveanca, bulevardul 1 Decembrie, bulevardul 1 Mai 1918, Ștefan cel Mare, Ana Ipătescu, Calea Unirii, Calea Burdujeni, Cuza Vodă – DN 29, Eusebiu Camilar, Mircea Hrișcă, Mircea Motrici, Constantin Sofroni, Emil Cioran, Iuliu Maniu, Pictor Panaiteanu, Cernăuți-fundătură, Traian Popovici, Dimitrie Loghin, Plopului, Arțarului, Socului, Frasinului, Ion Lovinescu, Anton Holban, Ioan Dragoslav, Mihai Băcescu, Nicolae Istrati, Pictor Romeo Calancea, Dumitru Dacian și Nichita Stănescu.
Conform proiectului, pe cele 30 de străzi, inclusiv pe artera principală a orașului și o serie de cartiere noi, vor fi înlocuite 1.270 de corpuri de iluminat cu becuri tip led.