Clubul de lectură Institutul Blecher din București, coordonat de poetul și editorul Claudiu Komartin, a organizat recent un eveniment la care a fost invitată și poeta Alexia Plăcintă, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și secretarul Casei de Poezie Light of ink.
Suceveanca a citit mai multe poeme din creația proprie (duminică, 29 octombrie 2023, în Hidden - The Social Space, ediția 287), alături de poeta Irina Francisca Ion și poeții Alexandru-Codruț Ivașcu și Răzvan Stoicovici. Moderatorul întâlnirii a fost Claudiu Komartin.
Alexia scrie poezie și cronică literară. A obținut premii valoroase la cele mai importante concursuri și festivaluri literare. La întâlnirea de la Clubul de lectură Institutul Blecher, Alexia a fost însoțită de poetele Daniela Bejinariu, Daria Maruseac, Ana Pasanciuc, Ana Șoiman și Elyza Ciornei (care a transportat la București și exemplarele Revistei de Poezie L.ink), membre ale Casei de Poezie Light of ink.
Tânăra Alexia Plăcintă scrie „o poezie substanțială, tulburătoare, grea de sensuri”. Poemele citite de Alexia au fost unanim apreciate de cei prezenți la întâlnire, precum poeta Daniela Luca, poeții Andrei Zbîrnea, Radu Nițescu și Șerban Mihalache, dar și de cei care au urmărit transmisia live a întâlnirii, precum poeții Răzvan Țupa și Artiom Oleacu.
„Pentru mine, să fiu componentă activă într-un context cultural este întotdeauna o bucurie. M-a surprins modul în care am reacționat în momentul lecturii: m-am desprins de orice teamă, mi-am permis să fiu eu însămi, cu toată sensibilitatea împărtășită. Atât publicul, cât și Claudiu Komartin, moderatorul evenimentului, au construit un mediu deosebit de confortabil, plin de empatie. A fost nespus de bine și de frumos”, a transmis poeta Alexia Plăcintă, la finalul întâlnirii de la București.