Pentru cine pensii speciale?

Această temă bântuie spațiul public, dă apă la moară celor care vor să ia votul și demonstrează calitățile umane și profesionale ale comentatorilor politici și analiștilor care se pricep la toate. Conștient de rafala de înjurături și reproșuri care urmează publicării acestui articol, vreau să îmi spun și eu părerea. Și nu doar pentru că această rubrică este destinată umilelor mele păreri. Ca de fiecare dată vă spun că sunt sincer în ce afirm, cu riscul de a greși, cum se întâmplă mult mai des decât aș vrea.

Din start aș vrea să spun că susțin ca pensiile să reflecte doar contribuția făcută de beneficiar în cursul viții sale ”în câmpul muncii” (îmi place la disperare termenul!) cu două excepții, consider eu. Aceste două excepții se referă la categorii de pensionari tot mai reduse numeric și care au fost persecutate până în 1990, dar și acum. Mă refer la veteranii de război care au participat la a două conflagrație mondială, obligați fiind de prevederile serviciului militar obligatoriu, pe lângă patriotismul manifestat de majoritatea dintre ei. Observați că nu mă refer la cei care au activat în teatrele de război după 1990 pentru că au fost voluntari, determinați în primul rând de soldele (indemnizațiile) foarte bune. Refuz să cred că promovarea democrației în Angola, Irak, Afganistan sau fosta Iugoslavie i-a mânat în luptă! Aștept înjurăturile!

A doua categorie socio-profesională care merită o compensare printr-o pensie specială (și nu ajutor social) sunt cei care au activat în câmpul muncii la propriu pe tarlalele CAP-urilor. Aceste colhozuri de factură sovietică erau teoretic asocieri (făcute cu parul sau trimitere la canal) ale țăranilor obligați să cedeze la comun pământul și inventarele agricole proprii. Dar CAP-urile erau obligate să cultive doar plantele și să crească animalele pe care planurile cincinale ale PCR le impuneau! Mai mult erau obligate a livra, prin ”contracte obligatorii” (nonsens, dar care se practica în toată agricultura!), recoltele și produsele animaliere numai către stat, la prețurile stabilite de stat, rezultând pierderi constante în bilanțurile contabile. Iar pentru a diminua pierderile, conducerile CAP-urilor (numite tot de PCR) hotărau salarizarea în bătaie de joc a celor care munceau. Dese cazuri în care ”ziua de muncă” era plătită cu 1-2 lei și un sac, două de grăunțe la sfârșit de an. La așa ”un salariu” contribuția la fondul de pensii era practic 0, iar țăranii s-au trezit după 1990 cu pensii de 5-25 lei lunar. Această nedreptate trebuie corectată.

Mai sunt zone în care nu s-au virat banii către fondurile de pensii, dar aici se poate interveni prin acoperirea de la buget în cuantumuri decente în funcție de studii și calificare.

În rest (și nu vreau să consider beneficiarii de pensii speciale ”resturi”!) toți trebuie să primim bani conform contribuției. Pentru cei care au salarii-indemnizații foarte mari (cei din justiție și le-au stabilit singuri, fapt unic în lumea civilizată, dar și în cea subdezvoltată!), este aberant și total inechitabil să beneficieze de pensii speciale numite de unii ”pensii nesimțite”! Și așa sunt!!

Stau și mă întreb cum este posibil ca cei de la CCR, în majoritate beneficiari ai ”pensiilor nesimțite”, să se pronunțe în cazul legilor privind aceste abuzuri flagrante. Tot ei sancționează drastic conflictul de interese! Nu văd ”bârna din ochiul propriu”?

PS: Legat de atitudinea autorităților față de subiectul articolului! Y. Harari: ”Stupiditatea umană este unul din cele mai puternice forțe din istorie”. Cât de bine cunoaște autorul România actuală!?

Dan Strutinschi