Aproape 30 de angajați ai Casei Județene de Pensii Suceava au declanșat joi un protest spontan în fața instituției. Aceștia au solicitat egalizarea salariilor pe care le primesc cu cele ale angajaților Casei Naționale de Pensii. Potrivit unuia dintre protestatari, Cezar Macovei, acțiunea a fost declanșată în semn de solidaritate cu angajații Casei Județene de Pensii din Argeș, cei care au avut inițiativa de a protesta în mod spontan pentru a solicita creșterea salariilor. Protestul de la Suceava a început la ora 10:00 și s-a încheiat după jumătate de oră, Cezar Macovei precizând că activitatea Casei Județene de Pensii nu a fost întreruptă.
Angajații acestei instituții au protestat față de parcursul legislativ al proiectului de lege privind completarea art. 141 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul în care, „personalul caselor teritoriale de pensii să beneficieze, prin asimilare, de aceleași drepturi salariale ca și personalul din cadrul Casei Naționale de Pensii, stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”. Cezar Macovei a arătat că acest proiect de lege a primit aviz negativ din partea Guvernului României, la Senat a fost respins, urmând să intre și în dezbaterea Camerei Deputaților. „Activitățile de relații cu publicul și cele interne nu au fost perturbate. Am vrut doar să ne facem auzite nemulțumirile noastre cu privire la lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivat și nediscriminatoriu, care a condus la o situație inacceptabilă astăzi, la nivel de case teritoriale de pensii”, a precizat Macovei. El a mai arătat că angajații Caselor Județene de Pensii nu solicită altceva decât egalizarea salariilor cu cele de la nivel central și alinierea cu cele ale funcționarilor publici din alte instituții deconcentrate și din administrația locală și județeană, ceea ce se poate realiza doar prin adoptarea legii de completare a art. 141 din Legea Pensiilor.