Pe cine iubește soarta în România?

          ”Norocul și-l face omul” se spune în popor, sugerându-se o legătură puternică între reușitele în viață și atitudinea de persoane ”orientate” a celor care beneficiază! Practic ai noroc dacă știi pe ce drum să mergi, ce prieteni să îți faci până reușești și, în general, să alegi butoanele ”norocoase” pe care să apeși. Vei fi iubit de soartă dacă te integrezi curentului câștigător din societate și poți participa la deciziile importante indiferent de domeniu. Dacă ai ajuns într-o astfel de poziție ești numit ”om de succes”, stârnești invidia ascunsă și admirația pe față, atitudini specifice la români.

          Pe cine trebuie să iubești pentru a fi iubit de soartă este o întrebare capitală care nu are un răspuns foarte ușor. Și ce calități îți sunt necesare? În nici un caz nu este vorba de corectitudine absolută, hărnicie extremă, calificare de excepție și alte calități care ne sunt prezentate de cei care doresc o societate perfectă. Am să arăt câteva direcții în care cei cu succes au acționat pentru a dobândi iubirile care determină favorizarea sorții, fără a avea pretenția de a epuiza subiectul.

          Într-o societate în care deciziile politice sunt decisive în aproape toate domeniile, să dobândești iubirea și sprijinul partidelor puternice este esențial. Iar dacă partidul care te apreciază este la putere la nivel național, dar mai ales local, ”te-ai scos”, cum se spune în popor. ”Sună ca dracu”, cum spunea un ilustru politician, să îți legi reușita în viață de partide politice, dar realitatea asta demonstrează în foarte multe cazuri. ”Viața bate filmul” se verifică cu brio! Câți și mai ales câte (sunt misogin?) dintre cei de la vârf ar fi reușit datorită meritelor proprii?

          Un alt mod în care se poate favoriza în bine soarta este să dobândești ”iubirea șefilor”, a celor cu putere de decizie, inclusiv în promovarea angajaților. Suntem, de multe ori, oripilați de slugărnicia, lingușeala sau falsa adulare a șefilor, dar cei care se pretează la astfel de atitudini își realizează scopul. Nu pot să ignor amantlâcul ca factor decisiv în succesul în carieră pentru anumite personaje!

          Soarta poate fi mai bună dacă îi iubesc neamurile cu funcții și posibilități de tras sforile. Nepotismul este general și s-a ajuns ca în anumite domenii (justiție, administrație, sănătate, armată, învățământ superior etc.) să asistăm la adevărate monopoluri de familie. Funcțiile de conducere sunt lăsate ”moștenire” în momentul pensionării titularului către fiu, fiică sau nepoți. Și nu este vorba de domeniul privat, unde moștenirea afacerii în familie este un lucru normal. Este vorba de funcția publică, care a devenit afacere de familie!

          Pentru a îndulci viața și ”datul sorții”, mai sunt și alte căi, dar nu mai insist. Realitatea din România o regăsim și în țări cu democrație consolidată (exemplu super de limbaj de lemn!), dar în măsură mult redusă. Nu își permit pentru că le este frică de reacția populației, a presei sau a adversarilor politici și nu din prea multă atitudine civică. Situația de la noi și în spațiul Estic în general o consider o dovadă a primitivismului sau a ”copilăriei democrației”, cum elegant se spune. Copilărie de 34 de ani? Ne place! Și ne place la nebunie și ”Tătucu’ ”! Chiar dacă este un fost șef de galerie! Sau pentru asta!!

Dan Strutinschi

PS: Când aud reporterițele pronunțându-se despre războiul din Ucraina îmi aduc aminte de expresia ”Baba și mitraliera”. Nu sunt babe! Dar au cam aceeași compatibilitate!!