La Centrul Eparhial Suceava a avut loc la începutul acestei săptămâni întâlnirea responsabililor de catehizarea parohială de la nivelul protopopiatelor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Întâlnirea de pe 17 octombrie 2023 a succedat Congresul Național Catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, ediția a XVI-a, care a avut loc, în perioada 25-27 septembrie 2023, la Centrul Social-Pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman, din județul Prahova, unde s-au întâlnit toți inspectorii de catehizare parohială din Patriarhia Română.
ConformBiroului de catehizare parohială al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților,ședința de lucru a avut loc în Sala „Pimen Arhiepiscopul” al Centrului Eparhial din Suceava, debutând cu o rugăciune, și a avut drept scop transmiterea noilor reglementări la nivel național în materie de catehizare parohială, dezbătute la ședințele organizate în cadrul Congresului Național Catehetic de la Caraiman.
Cuvântul de deschidere a fost susținut de prof. Cristi-Gabriel Hurjui, consilier eparhial în cadrul Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață, cel care a fost și gazda evenimentului. El le-a vorbit celor prezenți despre cadrul general al activității catehetice ce se desfășoară în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților încă din anul 2021, când în eparhia suceveană s-a înființat Biroul de catehizare parohială.
În cei mai bine de doi ani de activitate ai Biroului de catehizare parohială al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, responsabili de catehizarea parohială la nivelul protoieriilor au fost: pr. Irimia Ioan – Parohia „Învierea Domnului” Suceava, pr. Mitu Pascal – Parohia Adâncata II, pr. Onesim Cezar – Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Șcheia, Pr. Brahariu Mihail – Parohia Cumpărătura, pr. Norocel Constantin – Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Câmpulung Moldovenesc, pr. Mândrilă Simion – Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Sadova, pr. Feștilă Bogdan – Paraclisul Colegiului Național „Nicu Gane” Fălticeni, pr. Grigorescu Florin – Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Uncești, pr. Puiuleț Dorin – Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Băncești, pr. Lupăștean-Barfă Bogdan și pr. Platon Adrian – Parohia „Sfântul Procopie” Milișăuți și pr. Prelipcean Angel – Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Rădăuți.
Acestei echipe de preoți responsabili i s-a adăugat și pr. Borgovan Iulian, de la Parohia Dorna Arini, drept responsabil pentru catehizarea parohială în Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc.
Un alt subiect important discutat în cadrul întâlnirii a fost organizarea Concursului Național Catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, ediția a XVI-a, la nivel eparhial, care va avea loc în anul 2024, în Anul comemorativ al sfinților tămăduitori fără de arginți și Anul omagial al pastorației și îngrijirii persoanelor bolnave. La finalul ședinței de lucru a avut loc vizionarea videoclipului pregătit de Departamentul tabere al Sectorului, în cadrul căruia au fost prezentate activitățile de tineret desfășurate în taberele de vară „Temerari pe drumul cunoașterii” și „Comorile Satului”.
Participanții au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic cărți și materiale pe care să le utilizeze în activitatea pastoral-catehetică pe care o vor desfășura în perioada următoare.