Nu mai puțin de 26 de percheziții au avut loc miercuri dimineață în diferite zone din județul Suceava, precum și în județele Vrancea și Călărași și în municipiul București. Este vorba de un dosar unde procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava investighează comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și contrabandă, respectiv procurarea, colectarea, deţinerea, depozitarea, transportul și comercializarea pe teritoriul României de ţigarete de provenienţă extracomunitară. Gruparea s-ar fi constituit în perioada martie – octombrie 2023 și era formată din cetățeni români, printre care ar fi și un jandarm.
”Țigaretele ar fi fost introduse ilegal în România și ar fi fost depozitate temporar de membrii grupului infracţional, care ulterior le-ar fi transportat și comercializat către clienţi din municipiul Bucureşti și județele Suceava, Călăraşi şi Vrancea. Pentru a evita controalele autorităţilor, bănuiții ar fi folosit, la transportul și disimularea ţigaretelor, autoutilitarele unei societăţi comerciale, ce ar avea ca obiect principal de activitate transportul de mărfuri. În cursul urmăririi penale, au fost realizate acțiuni de prindere în flagrant delict, în cadrul cărora au fost descoperite și ridicate, în vederea confiscării, peste 510.000 de țigarete”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
La această acțiune au participat polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bucureşti, ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, dar și jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Anchetatorii au mai făcut precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.