Ziua în care s-au împlinit 170 de ani de la nașterea marelui compozitor Ciprian Porumbescu, 14 octombrie 2023, a fost marcată în municipiul Suceava prin evenimente culturale impresionante, pline de emoție. Nu au lipsit „Balada” și „Crai Nou”, lucrări consacrate create de Ciprian Porumbescu.
Sâmbătă, în jurul orei 15:00, la bustul lui Ciprian Porumbescu din Parcul Central, vizavi de Palatul Administrativ,s-au adunat 170 de copii și tineri cu viorile în mâini, dar și cu câte un trandafir alb, de care era prinsă o panglică tricoloră. Acompaniați la pian de profesoara de muzică Elena Andriescu, o parte dintre violoniști au cântat „Balada” lui Ciprian Porumbescu, moment emoționant la care a asistat și un public numeros.
După momentul muzical, toți copiii și tinerii au depus florile la bustul compozitorului Ciprian Porumbescu, au făcut o fotografie de grup și s-au îndreptat, apoi, spre centrul municipiului Suceava, unde unii dintre ei, îmbrăcați în costume populare, au prezentat câteva momente folclorice.
La momentul festiv de la bustul compozitorului Ciprian Porumbescu au fost prezenți și oficialități județene și locale, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, deputatul Bogdan Gheorghiu, dar și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei.
Și oficialitățile s-au aflat printre copiii și tinerii veniți din tot județul care au dorit să facă o fotografie de grup la bustul compozitorului Ciprian Porumbescu.
- Tineri, vioara, tricolorul
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a declaratimediat după acest moment cultural: „L-am omagiat pe marele compozitor Ciprian Porumbescu într-un mod cu totul aparte, în cadrul unei acțiuni care va rămâne una dintre cele mai emoționante pentru ceea ce înseamnă Anul Ciprian Porumbescu. 170 de tineri au cântat la vioară <Balada>. Tinerii au venit cu tricolor și flori pentru că Ciprian Porumbescu a fost un mare patriot. Acest mesaj... tineri, vioara, tricolorul, este unul profund. Tinerii trebuie să trimită mesajul mai departe peste timp. Este un mesaj emoționant. 170 de tineri care bat la porțile consacrării sau deja sunt consacrați s-au reunit aici pentru a da acest mesaj”.
- Momente artistice
Tot sâmbătă, pe 14 octombrie 2023, în semn de omagiu adus compozitorului Ciprian Porumbescu (Ciprian Golembiovski), care s-a născut pe 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, în Bucovina, pe scena amenajată în centrul municipiului Suceava au evoluat mai mulți artiști, unii consacrați, alții amatori, copii, tineri, spre bucuria sutelor de spectatori care au ales să urmărească acest program.
Momentele folclorice au fost susținute de Grupul „Dor” din Moara, instructor profesor Constantin Irimia, urmat de elevi de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, acompaniați de Călin Brăteanu, director al Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava.
Momente speciale au fost oferite publicului și de maestrul Sorin Ursan Delaclit, tenor și artist plastic, care a interpretat piese clasice și, în același timp, a desenat și chipul compozitorului Ciprian Porumbescu. Multe aplauze din partea publicului a primit și Cvartetul „Ciprian Porumbescu”, înființat în Anul Ciprian Porumbescu, care a interpretat mai multe piese din repertoriul muzicii clasice.
- „Crai Nou”, un spectacol plin de vitalitate, emoție, strălucire
Odată cu lăsarea serii, sucevenii și nu numai, adunați în număr foarte mare în centrul municipiului Suceava, au urmărit opereta în două acte „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu (violonist, compozitor, teolog și mare patriot), Libret de Vasile Alecsandri, însoțită, spre final, de un frumos joc de lasere.
Distribuția din opereta „Crai Nou”: Moș Corbu (cimpoier bătrân): Cezar Mititiuc; Dochița (tânăra țărancă): Herna Săndulean; Ispravnicul: Marian Gogan; Bujor (căpitan de jandarmi): Sergiu Dumbravă; Leonaș (tânăr): Nicolae Ilincăi; Anica (orfană): Viorica Daud Corjan.
Și-au dat concursul: Orchestra și corpul de balet al Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”; Coregrafia: George Palaniuc; Profesori și elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava; Corul „Vox Campus” Capu Câmpului, dirijori: preot Ciprian Curcă, prof. dr. Sever Paraschiv Dumitrache. Sonorizare: Dan Lungu; Scenografia: Gonda Cojocariu, Regia tehnică: Ioan Vizitiu; Conducerea artistică și dirijor prof. Emil Havriliuc; Manager - Centrul Cultural Bucovina: Sorin Filip.
Spectacolul,pe textul poetului Vasile Alecsandri,plin de vitalitate, de emoție și de strălucire, a impresionat din nou, publicul aplaudând frenetic la final. Au fost și ceva probleme de sonorizare, care s-au reglat pe parcurs, dat fiind faptul că artiștii nu au avut timp de repetiții înainte de operetă, pe scenă urcând, înaintea lor, mulți copii, tineri etc.
Merită felicitată întreaga echipă, toate personajele, toți oamenii talentați care au evoluat în această operetă, dar, în mod special, trebuie felicitat dirijorul, prof. Emil Havriliuc, conducătorul artistic al spectacolului. Rămân și astăzi valabile vorbele cronicarului publicate înziarul Patria, în anul 1898, după apariția operetei „Crai Nou”: „este cu neputință a asculta cuvintele lui Alecsandri și muzica lui Porumbescu fără a rămâne fermecat nu de artă ca artă, ci de a vedea lumea ca român”.
- Muzica lui Ciprian Porumbescu nu moare
Opereta „Crai Nou” are la bază un mit popular conform căruia luna nouă poate aduce fericirea celor îndrăgostiți și spune povestea de iubire dintre Anica, nepoata unui ispravnic, și Leonaș, care și-au părăsit pe ascuns familiile pentru a se căsători. Ocrotiți de Dochița, de Moș Corbu și de fetele și de băieții din sat, ei reușesc să se ascundă de ispravnic și de jandarmii care îi caută pentru ca, în final, să îl păcălească pe ispravnic, care îi și logodește.
Ultimele cuvinte pe care le-a șoptit, cu ultimele forțe, pe 6 iunie 1883, compozitorul Ciprian Porumbescu, întors la Stupca, au fost: „Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”, după care a plecat la Ceruri, mult prea devreme, la nici 30 de ani. Spectacolul „Crai Nou”, la fel ca și celelalte momente culturale desfășurate sâmbătă, 14 octombrie 2023, a făcut parte din seria de manifestări prin care Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, a marcat împlinirea a 170 de ani de la nașterea compozitorului Ciprian Porumbescu. Prin astfel de acțiuni culturale, muzica lui Ciprian Porumbescu nu moare. Este dusă mai departe, din generație în generație.