Liderii AUR Suceava au dat asigurări că această formațiune politică va organiza referendumurile pentru familie și pentru introducerea în Constituție a plăților în numerar atunci când va ajunge la guvernare. Vicepreședintele AUR Suceava, Aura Bejinari, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că liderul partidului, George Simion, a anunțat săptămâna aceasta începerea demersurilor pentru organizarea a două referendumuri, unul pentru definirea familiei în Constituție ca fiind căsătoria dintre un bărbat și o femeie și unul care se referă la „nevoia reală” a de introduce în Constituție ca plățile în numerar să fie plăți obligatoriu acceptate pentru orice tranzacție.
Aura Bejinari a amintit de faptul că un referendum pentru familie a mai fost organizat în anul 2018. „Ne amintim cât de blamat și cât de mult s-a sărit în sus împotriva acestei inițiative. A fost o adevărată nebunie la nivelul societății, drept pentru care referendumul nu a fost validat, cu toate că cei prezenți, în majoritatea lor de peste 90%, au fost de acord cu referendumul”, a spus Bejinari. Ea a adăugat că în acest moment AUR are curajul să spună că este din nou nevoie de un astfel de demers. „La vremea aceea ni s-a spus că visăm, că vedem amenințări peste tot, că nimic nu poate să surpe temelia familiei. Suntem la cinci ani de la acel moment și vedem că din ce în ce mai multe dovezi în jurul nostru prin care suntem avertizați, dacă nu chiar amenințați că baza acelui referendum a fost reală. Și pot să amintesc aici doar ultima decizie a CEDO prin care s-au recunoscut cuplurile de același sex, aflate în parteneriat civil sau în orice altă formă de căsătorie considerată legală în alte state. De aceea venim și spunem că este necesar acest referendum, îl susținem și, mai mult, îl propunem întregii clase politice”, a mai spus vicepreședintele AUR Suceava.
Aura Bejinari a mai spus că dacă actuala clasă politică nu va susține acest referendum, AUR Suceava îl va organiza cu siguranță atunci când va ajunge la guvernare. De asemenea, ea a spus că a doua temă a referendumului, cea pentru păstrarea plăților în numerar, vine ca o altă necesitate și ca o reacție la un pericol real. „AUR are campanii de susținere a producătorilor locali și nu vom putea veni să le cerem acestora să plătim cu cardul. Cei care momentan fac față cu brio acestor plăți sunt supermarketurile. Producătorii noștri locali pe care noi vrem să îi susținem, care sunt baza alimentară cea mai sănătoasă la momentul actual în țară, nu vor putea împlini acest deziderat și atunci a susține această retragere a cashului este practic a fi de acord cu punerea la pământ a inițiativelor particulare locale”, a mai declarat Aura Bejinari. Ea a precizat că un caz concret prin care se impune plata cu cardul este cel de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, unde studenții care vor să mănânce la cantină nu mai pot să facă plăți în numerar.