Săptămâna mondială a spaţiului cosmic a fost marcată la Școala Gimnazială ”Nicolae Stoleru”- Baiaprin intermediul unor activități educaționale care i-au adus pe elevi mai aproape de tot ce înseamnă știință, sistem solar, fenomenele uimitoare ale universului, meserii în spațiul cosmic.
Elevii clasei a II-a A au desfășurat cu entuziasm mai multe activități dedicate Spațiului: au studiat, inițial, în enciclopedia ”Spațiul”, (editura Carteom), despre componența Sistemului Solar (Soarele, cele 8 planete, asteroizi și comete), apoi, cu ajutorul aplicației Devar, au trăit momente inedite, căci realitatea augmentată le-a adus, pe fiecare dintre acestea, mai aproape de ei, în mișcare și cu informații deosebite: poziția planetei în Sistemul Solar, sateliții acesteia, au putut privi în interiorul planetei, au putut chiar iniția o misiune de cercetare. În cadrul unei alte activități, copiii au realizat frumoase desene și colaje, pe baza temei cu care s-au înscris și ei la marele eveniment: ”Planeta mea misterioasă”. Au cântat și au dansat, pe muzica cântecelului ,,Să-nvățăm planetele!”, de pe YouTube, iar, la final, ca niște adevărați astronauți, și-au făcut câte un selfie, printre galaxii, în altă aplicație digitală.
„Activitățile STEAM au fost inedite, foarte utile pentru elevi, căci vor constitui baza culturii generale, în ceea ce privește Spațiul și antreprenoriatul spațial. Se încadrează în cadrul acțiunilor proiectului Scientix dedicat profesorilor de ştiinţă și cercetătorilor din România și din alte țări ale Europei”, a punctat Mihaela Gogu, învățătoare în cadrul Școlii Gimnaziale „Nicolae Stoleru” Baia.
Tema acestui an a „Săptămânii mondiale a spaţiului cosmic” este Space and entrepreneurship și 90 de țări au înscris peste 10000 de evenimente, până acum.