Invitata din această săptămână a podcastului „Interviurile Monitorul” este Gabriela Popescu, singura femeie din România care conduce un club de rugby. Gabriela Popescu este președinta Rugby Club Gura Humorului, club care a fost înființat în anul 2018, în scopul de a oferi continuitate programului „Rugby pentru toți”. Acest program a fost creat cu un an înainte de Fundația „Te aud România”, fundație înființată și condusă de aceeași Gabriela Popescu, în scopul de a asigura dezvoltarea sportivă și educațională a 50 de copii anual. Copiii sunt în grija fundației până își iau diploma de bacalaureat, fiind evaluați periodic, beneficiind de suport educațional (profesori care le asigură meditații la materiale la care au lacune), de workshopuri de educație financiară, de comunicare, de limba franceză, de limba engleză etc. Cei ce au participat pentru prima dată la acest program „Rugby pentru toți”, în 2017, aveau să devină campioni naționali la U15, U16 și U17. Singurul adversar care a reușit să-i oprească a fost pandemia, deoarece, în 2020, când concurau la U 18, competiția s-a întrerupt și nu s-a mai acordat titlul de campion.
Din interviul pe care îl puteți viziona integral pe site-ul „Monitorului de Suceava”, dar și pe canalul de YouTube al ziarului nostru, puteți afla amănunte extrem de interesante despre viața Gabrielei Popescu, dar și cum a ajuns, la solicitarea colegilor din domeniul rugbistic, să realizeze un ghid al programului, „Rugby pentru toți”, program care a fost deja aplicat, după modelul humorean, la un club de tradiție din București.