Podul de la Milișăuți ar trebui să se închidă cel mai târziu în data de 16 octombrie a.c., concomitent cu finalizarea podului provizoriu pe care se va circula pe durata lucrărilor de reabilitare. Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat joi, în conferință de presă, că dacă nici acest termen nu va fi respectat, „va trebui să reacționăm”. Moldovan nu a vrut să detalieze ce presupun aceste reacții, dar a spus că profesia sa este de jurist și știe ce are de făcut. „Voi face un demers de natură juridică, nu voi aștepta să se întâmple ceva [n.r. un accident]”, a afirmat prefectul.
Relațiile dintre Instituția Prefectului județului Suceava și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, administratorul drumului național pe care se află podul, sunt tensionate de mai multă vreme. Alexandru Moldovan a făcut mai multe demersuri la DRDP Iași, la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și la Ministerul Transporturilor pe subiectul podului de la Milișăuți, arătând că acesta este degradat și reprezintă un risc pentru siguranța circulației, dar răspunsurile primite nu l-au mulțumit. Prefectul a afirmat că informațiile pe care i le-a transmis DRDP sunt „neconforme cu realitatea” și că aceasta este „o situație nemaintâlnită”, „când instituții ale statului transmit date voit eronate către alte instituții ale statului”. De asemenea, prefectul a mai spus că singura modalitate prin care poate afla ce face DRDP Iași în județul Suceava este „să citesc presa județeană”.
Podul de la Milișăuți ar fi trebuit închis încă din luna septembrie a anului trecut, dar lucrările de amenajare a podului provizoriu au tot fost tărăgănate și nu sunt gata nici acum. În vara acestui an administratorul a constatat că pentru finalizarea podului provizoriu mai sunt necesare încă 28 de tuburi, pentru care a început procedura de achiziție. Între timp au fost cumpărate și aduse la Milișăuți și până pe 10 octombrie ruta provizorie ar trebui să fie circulabilă, asigurată cu parapet de beton și metalic, avizată și semnalizată cu indicatoare.
Tot atunci DRDP ar trebui să avizeze închiderea podului mare și să înceapă montarea grinzilor care vor asigura noua structură a acestuia.
Firma Test Prima (cea care are atribuit contractul pentru repararea podului mare) a început să aducă din iulie la Milișăuți aceste grinzi de mari dimensiuni, comandate și plătite de multă vreme, pentru a transmite mesajul că vrea să continue lucrarea, dar nu poate.
Termenul de finalizare a reabilitării podului era iunie 2023, însă la acest moment nu poate nimeni să evalueze cu precizie când va fi gata și se va putea circula în siguranță. Reamintim că, în februarie 2020, trotuarul de pe pod s-a surpat cu tot cu balustradă, pe o porţiune de 27 de metri, ajungând în albia râului Suceava. De atunci, adică de peste trei ani și jumătate, pe podul construit în 1962 se circulă alternativ, cu semafoare.
Conform unei informații de ultimă oră, ultimul tub necesar pentru podul provizoriu de la Milișăuți va ajunge și va fi montat în cursul zilei de vineri, 6 octombrie a.c..