Horia Brenciu, „un entertainer înnăscut”,și HB Orchestra Big Band vor susține, sâmbătă, 21 octombrie 2023, la ora 19:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, concertul „My Way”, în premieră, la Suceava.
Muzicianul sărbătorește 30 de ani de la prima sa apariție la TV.Artistul a cucerit publicul din postura de solist vocal, actor sau gazdă a unor emisiuni TV. „Vă invităm să ne bucurăm împreună cu Horia Brenciu și Big Band Orchestra de un spectacol unic în România, pe acorduri albastre de jazz și swing, de suflet și pentru suflet. <My Way>, piesa care dă numele spectacolului, dar și alte piese îndrăgite ca cele ale lui Dean Martin, Nat King Cole, Sammy Davis Jr, Big Crosby, Ray Charles, Tony Bennett, Frank Albert Sinatra se vor auzi și vor umple de bucurie sufletele tuturor celor prezenți sâmbătă, 21 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava”, transmit organizatorii.
Carismaticul artist Horea Brenciu, împreună cu HB Orchestra, una dintre cele mai complexe orchestre din showbizul românesc, vor pune în scenă un spectacol inedit, interpretând de la balade sentimentale până la refrene ritmate lansate de legendele rock’n’roll-ului, dar va face în egală măsură senzaţie cu melodiile proprii, printre care se numără foarte îndrăgitele hituri „Fac ce-mi spune inima” și „Hello”.În anul 2002, Horia Brenciu a înființat trupa HB Orchestra, alături de care a susținut concerte de excepție prin toată țara. Primul album a ieșit la lumină sub numele de „35” și a dat lumii cunoscutele piese ca „Funky Party”, „Cine ești tu?”, „Septembrie, luni” sau „Prolog”. Au urmat discurile „37” și „40+”. Sucevenii pot să-și achiziționeze bilete la concertul „My Way” de la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava sau de pe www.iaBilet.ro.