Examinarea practică a candidaților pentru obținerea permisului de conducere auto categoriile B și B+E se va susține, în perioada 20 noiembrie – 28 decembrie, și în municipiile Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți. Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat, joi, în conferință de presă, că în perioada 20 noiembrie – 28 decembrie examenul practic pentru categoriile B și B+E se va susține în zilele de marți la Fălticeni, miercuri la Câmpulung Moldovenesc, joi la Rădăuți, iar în municipiul Suceava va rămâne doar două zile pe săptămână, luni și vineri.
Moldovan a afirmat că a decis să ia această măsură atât pentru a veni în sprijinul candidaților din aceste zone ale județului, cât și pentru decongestionarea traficului în Suceava. „La final vom face o analiză, să vedem dacă permanentizăm această măsură”, a declarat prefectul. Acesta a mai precizat că susținerea examenului practic în Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc sau Suceava nu este condiționată de domiciliul candidaților în orașele sau în zonele respective. Practic, un candidat se poate înscrie să susțină examenul în oricare dintre localitățile menționate.