Elevii Colegiului Tehnic din Rădăuți vor învăța, începând de vineri, într-un singur schimb după finalizarea lucrărilor și darea în folosință a noii Școli nr. 6 din cartierul Obor. Construcția noului corp de școală care a fost preluat de Colegiul Tehnic a început în urmă cu 15 ani. Inaugurarea noii școli din Rădăuți a avut loc joi, de Ziua Mondială a Educației, în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a primarului municipiului, Bogdan Loghin, și a șefului Inspectoratului Școlar Județean, Grigore Bocanci. La inaugurare, care a început cu o slujbă de sfințire, au participat conducerea Colegiului Tehnic Rădăuți, fostul șef al învățământului sucevean Petru Carcalete, în mandatul căruia au început lucrările, precum și numeroși elevi și părinți, cadre didactice, membri ai Consiliului Local și primari din zona Rădăuțiului. După slujba de sfințire, directoarea colegiului, Niculina Mihaela Moisuc, a ținut să precizeze că finalizarea acestui nou corp de școală este așteptată de mai multe generații, ea subliniind faptul că din momentul de față toți elevii acestei unități școlare vor învăța într-un schimb, doar dimineața. Niculina Mihaela Moisuc a arătat că până acum, în lipsa spațiilor pentru săli de clasă, elevii învățau și după-amiază, iar cei care trebuiau să facă naveta în localitățile învecinate ajungeau acasă și în jurul orei 21:00. Directoarea colegiului a ținut să le mulțumească lui Gheorghe Flutur și Bogdan Loghin pentru că s-au implicat în urgentarea lucrărilor, astfel încât acest corp de clădire să poată fi dat în folosință la începerea acestui an școlar. Ea a mai precizat că în acest corp de școală vor învăța 24 de clase
Flutur vrea ca de la Colegiul Tehnic Rădăuți să iasă cât mai mulți specialiști în domeniul tehnic
În cuvântul său, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că finalizarea acestei școli este o realizare, totuși trebuie să existe și o asumare a criticilor pentru că acest lucru s-a întâmplat la peste 15 ani de la începerea lucrărilor. „O construcție începută de 16 ani nu este cel mai bun semn pentru toate administrațiile și guvernele care s-au perindat. Și eu încep așa pentru că dacă ne facem că uităm că lucrările au început din 2007 și abia acum se termină și dacă noi vrem ca multe obiective să le finalizăm repede, nu trebuie să luăm modelul ăsta. Poate trebuie să învățăm ce nu a mers aici. Trebuie să ne uităm critic în urmă pentru că a fost un fel de copil cu mai multe moașe: a fost ANL care s-a ocupat de construcție, apoi Ministerul Educației și apoi primăria. Eu îl felicit pe primarul Bogdan Loghin pentru că a avut curajul să se lupte și să își fixeze un termen pentru a termina această școală. Și nu vă spun de câte ori a venit la noi și la mine pentru a termina această investiție”, a precizat Flutur. Făcând referire la Colegiul Tehnic din Rădăuți, el a subliniat faptul că își dorește ca această unitate școlară să devină locul din care să plece dezvoltarea Bucovinei și Rădăuților, având în vedere că acest colegiu formează specialiști în domeniul tehnic. Gheorghe Flutur a spus că în condițiile în care autostrada A7 va trece la 15 kilometri de Rădăuți, proiectul important pentru acest municipiu trebuie să fie „Rădăuțiul la autostradă”. El a spus că autostrada va ajunge la Siret, motiv pentru care a solicitat primarilor din toată zona Rădăuți să caute terenuri pe care pot fi deschise parcuri industriale. În același timp, Flutur a spus că acest colegiu trebuie să formeze cât mai mulți specialiști în domeniul tehnic, având în vedere că este o lipsă mare pe piața muncii. „Avem nevoie de acest colegiu să producă specialiști în domenii tehnice. Mai mare criză ca acum de ingineri și de personal tehnic nu am mai văzut. Aici este fabrica unde se poate întâmpla așa ceva și eu vă îndemn să mergeți pe învățământul profesional, pe dual, pe școlile de meserii și școlile superioare”, a mai spus Flutur, care a mai adăugat că personal vede Rădăuțiul ca o zonă care se va dezvolta frumos.
Bogdan Loghin: „15 ani de neputință și nepăsare au cântărit cât un singur an de muncă în care, alături de Consiliul Local Rădăuți, am depus toate eforturile omenești posibile pentru a deschide această școală”
La rândul său, primarul Bogdan Loghin a spus că în spatele finalizării acestei școli a stat o muncă enormă, mulțumind atât conducerii școlii și profesorilor, cât și angajaților din primărie care s-au implicat permanent pentru a nu mai exista blocaje în realizarea investiției.
„15 ani de neputință, indiferență și nepăsare au cântărit cât un singur an de muncă în care, alături de Consiliul Local Rădăuți, am depus toate eforturile omenești posibile pentru finalizarea lucrărilor și implicit pentru darea în folosință a acestei școli care până nu demult reprezenta doar un monument dedicat nepăsării. Efortul a fost unul imens, prin prisma provocărilor de pe piața materialelor de construcții, ale căror prețuri au fost într-o continuă dinamică în ultimul an. Au fost recalculate situații, elaborate soluții de finanțare și mijloace ferme de implementare pentru ducerea la bună îndeplinire a acestui obiectiv, atât de așteptat de comunitatea rădăuțeană”, a spus Loghin.
El a arătat că valoarea totală a lucrărilor demarate acum un an de zile, când acestea au fost reluate, se ridică la suma de peste 2,7 milioane de lei și că banii provin din Programul Național de Dezvoltare Locală (2.521.588 lei), cât și din bugetul local al Primăriei Rădăuți (198.669 lei). Bogdan Loghin a ținut să-i mulțumească președintelui Gheorghe Flutur pentru sprijinul financiar acordat pentru a finaliza această școală. Primarul din Rădăuți a mai spus că la toată această sumă se adaugă și valoarea dotărilor cu mobilier făcută de Egger România, în valoare de 250.000 lei. Astfel, el a precizat că investiția totală în Școala nr.6, de la momentul când a fost pusă prima cărămidă până acum, la finalizare, se ridică la aproximativ un milion de euro.