Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice - Biroul de Investigare a Criminalității din Mediul de Afaceri Suceava au acționat în dimineața zilei de 4 octombrie într-un dosar în care administratorul unei firme cu sediul în satul Stamate, comuna Fântânele, este acuzat de numeroase înșelăciuni legate de comenzi neonorate cu mobilier.
În cadrul acțiunii au fost percheziționate imobile amplasate în comuna Fântânele și în municipiul Suceava, pentru identificarea de mijloace materiale de probă care să completeze ancheta.
Este vorba de comenzi făcute între 2021 și 2023, după un mod de acțiune cât se poate de simplu. Este vorba de așa-numitele țepe cu acte.
Ancheta îl vizează pe un anume Ovidiu Toader Nistor, administratorul S.C. AHAB MOB S.R.L. Stamate, care a fost căutat de polițiști, dar nu a fost identificat.
Nistor a fost cunoscut ani buni pe plan local ca afacerist însă de o bună perioadă de timp ar fi devenit tot mai neserios, pe parcurs oamenii care au apelat la el ajungând să înțeleagă că sunt înșelați.
Conform unor surse, bărbatul ar fi părăsit teritoriul României, astfel că se vor lua măsuri de îndreptare a cercetărilor spre acesta, pentru a fi dat în urmărire.
Cert este că Nistor nu a fost găsit la percheziții.
- Prejudiciu mare și multe victime care nu au depus încă plângere
Poliția a explicat într-un comunicat de presă modul de operare:
”A indus în eroare mai multe persoane fizice, cărora le-a prezentat ca adevărat faptul mincinos că va executa articole de mobilier, a încasat sume de bani cu titlu de avansuri, a utilizat mijloace frauduloase constând în contracte de prestări servicii / facturi etc. emise în numele agentului economic pe care-l administra, însă nu a confecționat mobilierul și nici nu a restituit avansurile încasate”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Polițiștii au informații despre un număr de 27 de posibili păgubiți, cu un prejudiciu de aproximativ 90.000 lei. Numărul celor care au depus efectiv plângeri penale este însă mult mai mic, prin urmare polițiștii așteaptă victimele să se adreseze cu plângeri scrise, pentru a deveni părți vătămate în dosar.
Ancheta din acest caz este în plină desfășurare în vederea lămuririi tuturor aspectelor, a completării probatoriului și a stabilirii prejudiciului total.
Din păcate, astfel de înșelăciuni au mai fost comise prin județul Suceava.
Mai ales că a fost vorba de firme înregistrate, care au încheiat contracte în care și-au asumat obligații, oamenii au căzut ușor în capcană. Și mai grav, escrocii de acest gen au schimbat nume de firme și au continuat să tragă țepe, profitând în mod evident și de legislația permisivă, dar și de faptul că infracțiunile din sfera economică sunt în general anevoioase, cu anchete întinse pe ani de zile și cu procese la fel de lungi.
Sunt și exemple recente în care escrocii au scăpat de răspundere prin prescrierea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, ceea ce pare mai puțin probabil în acest caz, când este vorba de fapte recente și relativ recente.