Un om de afaceri din comuna Arbore a sesizat poliția cu privire la faptul că vila sa din localitate a fost spartă de hoți. Furtul a fost comis în timp ce bărbatul și membrii familiei sale se aflau, duminică seară, la o petrecere care avea loc în localitatea vecină Cajvana. Hoții au avut informația că familia este plecată de acasă și au reușit să forțeze intrarea în locuință. Mai multe camere din casă au fost răvășite, iar hoții au plecat cu bani și bijuterii. Prejudiciul ar fi de ordinul zecilor de mii de euro, dar polițiștii au solicitat dovezi bancare sau de altă natură pentru a calcula un prejudiciu oficial la dosar. Din locuință au fost ridicate amprente și alte indicii care se speră că vor ajuta la prinderea hoților.
Ancheta este derulată de judiciariștii de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.