„Cel mai sălbatic violonist al Germaniei”, așa cum este numit de presa vestică Mani Neumann, va concerta cu „Trio farfarello” la Suceava. Mani Neumann, Der Teufelsgeiger (Violonistul Diavolului), este cunoscut publicului din România în urma colaborării sale de lungă durată cu formația Phoenix. Artistul va susține un turneu național inedit împreună cu „Trio farfarello”, care va include și concertul de la Suceava, de pe data de 6 octombrie, începând cu ora 21:00, în Art Rock Cafe.
„Cap de afiș va fi Mani Neumann, numit de presa vestică <cel mai sălbatic violonist al Germaniei> sau <Violonistul Diavolului> (în cadrul unei curajoase comparații cu Paganini), care revine în țară alături de Ulli Brand și Urs Fuchs pentru a prezenta albumul Krönung, probabil ultimul material de creație al grupului farfarello”, au transmis organizatorii turneului. Pentru foarte mulți artiști, momentul pandemiei a însemnat un punct de cotitură și probabil cel mai greu moment al carierei. Farfarello a schimbat prefixul în mijlocul acestui haos: 40 de ani de la înființare, o aniversare pe care nu a apucat însă să o sărbătorească. Contextul a dat naștere albumului Krönung și filmului biografic Glücksuche im Lockdown - Auf den Spuren Leopardi‘s (Căutând norocul în lockdown – pe urmele lui Leopardi), a cărui premieră a avut loc în cinematografele din Germania în luna martie.
După 40 de ani de activitate, stilul inconfundabil și energia debordantă a membrilor formației au făcut ca sălile de concert să fie sold-out. Concertele din România vor debuta cu noile compoziții din albumul aniversar, prezentat în premieră pe scenele din Moldova.
„De ce Krönung? Acest nume înseamnă că cineva îți așază o coroană pe cap, te încoronează. Înseamnă că primești o recunoaștere pe care o meriți... Noi am făcut asta pentru noi înșine. Ne-am oferit asta, după 40 de ani de carieră”, a definit Mani Neumann acest material discografic.
Turneul Momentum, în care va fi prezentat și albumul Kronung, va fi un periplu prin influențele folclorului european, cu opriri și în cel românesc. Biletele pentru concertul din Suceava pot fi achiziționate pe iabilet.ro și în rețeaua iabilet, iar rezervările pot fi făcute și la Art Rock Cafe.
Trio farfarello înseamnă în primul rând vioară, blockflöte, chitări acustice pe 6 şi 12 corzi, percuţie & bass. Mani Neumann (vioară, blockflöte) şi Ulli Brand (chitară), membrii fondatori ai trupei Farfarello, au reuşit ca în 40 de ani de activitate să obţină recunoaştere europeană şi internaţională. Stilul muzical abordat este atât de unic încât orice descriere convenţională devine imposibilă. Prin muzica lor, „farfarello” creează un sunet arhaic, brut, eliberat de clişee, fiind o combinaţie de folclor est-european şi influenţe contemporane: muzică tradiţională, jazz, rock şi muzică clasică. Din 1982 şi până acum, „farfarello” a lansat 18 albume, patru dvd-uri şi a participat la peste 3.500 de concerte în toată lumea. Mani Neumann şi Ulli Brand au adus pe scenă, în diferite formule muzicale (trio, quartet şi chiar orchestre simfonice), nume mari ale genului, precum celebrii toboşari Mike Barsimanto, Herb Quick şi Chris Thompson (Manfred Mann’s Earth Band).