Al patrulea eveniment din cadrul proiectului ,,Muzică și Istorie în Țara Fagilor”, intitulat „Legile... Tangoului” s-a desfășurat sâmbătă seara, în sediul Judecătoriei din Rădăuți. „Legile...Tangoului au fost interpretate de Cristi Horia la vioară și Costin Soare la chitară, iar rezonanța corzilor și-a aflat tainele în pașii plini de grație ai dansatorilor Iuliana Diaconescu și Alexandru Curcuță”, potrivit unui comunicat transmis de organizatori. Muzica s-a împletit cu istoria, o amplă descriere a Judecătoriei din Rădăuți fiind făcută de istoricul Daniel Hrenciuc. Prezentarea evenimentului a fost realizată de muzicologul Loredana Baltazar. Conform organizatorilor, „curiozitatea și dorința de a afla secretele tangoului, cât și locația inedită” au făcut ca un numeros public să participe la această manifestare.
,,Muzică și Istorie în Țara Fagilor” este un proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și este organizat de Casa de Cultură a municipiului Rădăuți, în parteneriat cu Herghelia Rădăuți, Judecătoria Rădăuți, Comunitatea Evreilor Rădăuți, Muzeul Etnografic „Samuil şi Eugenia Ioneț” Rădăuți și susținut de ExpoMoto Bucovina și Primăria Rădăuți.