Nu există sursă mai bună de apă de înaltă calitate decât piața de fructe și legume sau aprozarul în care găsim multe produse proaspete. Toate felurile de mâncare conțin apă, dar alimentele complet naturale au cel mai mare conținut de apă, ca și o abundență de ingrediente ce îmbunătățesc starea de sănătate, cum numai Mama Natură ne poate oferi. Fructele și legumele colorate, care conțin 85 până la 98% apă, combină apa cu nutrimente, făcând-o astfel să fie structurată – cea mai bună formă de apă pentru celulele noastre, deoarece rămâne în sistem suficient de mult pentru ca organismul să o folosească din plin.
Sfatul de a consuma cât mai multe fructe și legume este cunoscut de mult timp, dar, din nefericire, nu este prea bine urmat. În 2009, un studiu efectuat de Universitatea Queens din Ontario, Canada, a urmărit consumul de fructe și legume pe un eșantion de aproape două sute de mii de oameni din țări dezvoltate și a descoperit că majoritatea persoanelor nu mănâncă suficient de multe astfel de alimente. În general, 77,6% dintre bărbați și 78,4% dintre femei consumă mai puțin decât cantitatea recomandată de cinci porții zilnic. Cercetătorii canadieni, care și-au publicat descoperirile în American Journal of Preventive Medicine, au remarcat, de asemenea, că un consum scăzut de fructe și legume este un factor de risc pentru creșteri în greutate și obezitate, pe când un consum adecvat scade riscul apariției unor boli cronice.
Deci, de ce ne este așa de greu să mâncăm fructe și legume? Ține de stilul de viață. Pe de o parte, suntem bombardați cu hrană procesată și seduși de prețul ei scăzut. Pe de altă parte, unii dintre noi am fost învățați greșit cum că fructele pot duce la creșteri în greutate, datorită conținutului lor de zahăr, iar unele legume care conțin amidon – cum ar fi cartoful sau dovlecelul – sunt „rele" deoarece conțin atât de mulți carbohidrați. Dimpotrivă însă, fructele și legumele conțin o bogăție de nutrimente care susțin sănătatea celulară și facilitează transportul apei în celule pentru a fi folosită. Ați văzut vreodată o persoană obeză care să afirme că marea majoritate a regimului său alimentar este compusă din fructe și legume? Carbohidrații complecși din cartofi și dovlecei hrănesc creierul, mușchii, ba oferă chiar și combustibil pentru metabolism, astfel crescând capacitatea corpului de a-și menține – ba chiar scădea – greutatea. Și nu este nimic mai rapid și mai convenabil decât produsele proaspete, care sunt disponibile pentru majoritatea dintre noi, cu un efort foarte mic.
Tindem să ne gândim la mâncare folosind termeni cum ar fi calorie și grăsime. Dacă ar fi să faceți o listă de alimente, de la cel mai sănătos la cel mai puțin sănătos, nu v-ar fi greu să puneți roșiile aproape de capul listei și fursecurile aproape de final. Dar eu aș vrea să începeți să vedeți mâncarea în funcție de cât de hidratantă este ea, și nu dacă îngrașă sau nu. Privind lucrurile din această perspectivă, roșiile ar fi în continuare în cap de listă, și alimente cum ar fi fursecuri, chipsuri, paste și hrana bogată în grăsimi sau în zahăr ar fi tot în josul listei. Aceste alimente au conținut scăzut de apă și pot duce, de fapt, la deshidratare. Când consumăm alimente cu conținut mare de apă, organismul nostru nu trebuie să consume apa prețioasă pentru a le digera și procesa. Apa pe care o mâncăm merge către celule, reînnoind conținutul lor de lichid și menținând funcțiile optime ale acestora.
Să vedem care sunt cele mai hidratante legume și fructe: castravetele – 97% apă, pepenele roșu – 97% apă, salata iceberg – 95,6%, țelina – 95,4% apă, ridichile – 95,3% apă, roșiile – 95% apă, ardeii grași verzi – 93,9% apă, conopida – 92,1% apă, varza – 92% apă, vinete – 92%, spanacul – 91,4% apă, căpșunile – 91%, broccoli – 90,7% apă, grapefruit – 90,5% apă, morcovul pitic (baby carrot) – 90,4% apă, pepenele galben – 90% apă, portocale – 88% apă, piersici – 87% apă, prune – 85%, mere – 84%, cartof – 79%, banane – 74%. Alte fructe și legume cu un conținut ridicat de apă: zmeura, caisele, strugurii, cireșele, ananasul etc. În concluzie, consumarea zilnică a unei cantități de apă adaptate vârstei, stilului de viață și istoricului afecțiunilor de care suferiți, completată cu alimente cu un conținut mare de lichide, reprezintă secretul unei hidratări optime.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753 937 223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com