Ciprian Porumbescu, un crai nou

Filmul ”Ciprian Porumbescu”, realizat în 1973 în regia lui Gheorghe Vitanidis (cu replici scrise de Fănuș Neagu), construiește imaginea unui Ciprian Porumbescu romantic și patriot, un personaj tipic pentru secolul al XIX-lea. Comunismul l-a plasat pe nefericitul compozitor în proximitatea lui Eminescu (ceea ce, parțial, e adevărat) și i-a creat o imagine de serafim al naționalismului românesc (ceea ce, iarăși, este parțial adevărat). Personajul a fost însă pierdut pe drum, și acesta e probabil principalul motiv pentru care, în ultimii 30 de ani, Ciprian Porumbescu a intrat într-un con de umbră.

Cartea lui Mircea A. Diaconu, ”Ciprian Porumbescu. În marginea imperiului”, ne reconectează cu personajul, apelând la jurnalul lui Ciprian Porumbescu și la corespondența acestuia. Întoarcerea la jurnal și corespondență e o tehnică foarte bună, pe care Mircea A. Diaconu, critic consacrat, dar și un specialist în cultura bucovineană, a aplicat-o și la cazul lui Cioran.

Cine mai știa că Porumbescu a scris un jurnal în germană (naționalistul Porumbescu și-a scris jurnalul intim în germană!, așa cum Mateiu, craiul cel vechi, l-a scris în franceză), al cărui nume, tradus de Leca Morariu, e: ”Carnet zilnic asupra celor mai importante evenimente, incidente și alte alotrii (blestemății) înregistrate de la 18 ianuarie 1879 de C.G. (Ciprian Golembiovski)”.

Pentru cei care cunosc zona Stupca-Ilișești (unde locuia Bertha, iubita lui Porumbescu)-Șcheia-Suceava (dar nu doar pentru ei), un fragment din jurnal: ”La crâșma Șcheii, lângă rohatcă, ne oprirăm și intrarăm în crâșmă și băurăm mult grog și mâncarăm ouă. Toți eram nițel chercheliți de noaptea nedormită și de multul grog. Plecăm peste Ilișești. La Laur ne-a prins o ploaie zdravănă care până-n Ilișești ne-a făcut leoarcă, încât a trebuit să ne adăpostim în crâșmă. Tuncio face grozave nebunii. E băiat cumsecade. Și Prosh a prins prepelița de coadă. Aici mai băurăm o mulțime de beri. Doamna Vorob(chievici) a lui Isidor a fost și dânsa aici, cu familia, căci pleacă la Pojorâta. În fine, ne adunarăm bujenchițele și plecarăm. Ploua și cam leoarcă, dar mai mult chercheliți, ne inaugurăm intrarea în Stupca. M-am bucurat foarte văzându-mă acu acasă. Tata era însă, firește, foarte indignat că eram afumați. Cei patru mai jucară un taroc. Ne-am culcat de timpuriu.”

După cum se poate observa, dăm peste un personaj plin de viață, care se cam plictisea la Stupca și dădea un ocol larg prin zonă. Mircea A. Diaconu l-a caracterizat, după mine, foarte bine, numindu-l goliard. Ciprian Porumbescu e un goliard târziu.

Cartea analizează, pas cu pas, viața (prea scurtă și măcinată de boală) a lui Ciprian Porumbescu, în contextul istoric al Bucovinei din secolul al XIX-lea. Aici ne aflăm în Bucovina și tocmai această plasare în context este unul dintre meritele cărții. Trebuie să delimităm studiile despre Bucovina austriacă, în care trăiau românii, de bucovenismul recent și autocolonizant. Viața de student la Cernăuți a lui Ciprian Porumbescu e cât se poate de vie și interesantă, la fel cum e și călătoria sa în Italia, înainte de a muri.

Recent, a fost republicat și jurnalul lui Ciprian Porumbescu, ca și o ediție largă a articolelor scrise de tatăl său, Iraclie Porumbescu, un personaj, la rândul său, foarte interesant. Anul acest s-au împlinit 130 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu. La rândul ei, cartea lui Mircea A. Diaconu marchează nu doar această aniversare, ci și o schimbare majoră în receptarea unui compozitor talentat și foarte iubit de români.

Închei cu o anecdotă. Cunosc bine zona Stupca pentru că tatăl meu a predat acolo. Mi-a povestit că, în pauzele dintre ore, mergea să se odihnească la casa memorială, iar femeia care administra casa îi punea uneori balada în timp ce dormea, iar el zâmbea în somn.

Arthur SUCIU