Sâmbătă, 23 septembrie, începând cu ora 12.00, la Galeria Oamenilor de Seamă din municipiul Fălticeni va avea loc o dublă lansare de carte. Este vorba de două noi aparţii editoriale, „Arabescuri”, care conţine poezii aparținând profesorului Ioan Caulea, şi volumul de proză „Oraşul cerului”, semnat de profesorul Lucian Muşet.
“În ziua unui eveniment astrologic semnificativ (echinocţiul de toamnă), care marchează trecerea către sezonul rece şi o schimbare majoră în balanţa forţelor din cosmos, când ziua şi noaptea au o durată egală, împreună cu prietenul şi colegul meu, Lucian Muşet, avem onoarea şi bucuria de a oferi publicului o parte din trăirile noastre, transpuse în cuvinte”, ne-a spus profesorul Ioan Caulea.
Prima prezentare publică a volumului de debut a fălticeneanului Ioan Caulea a avut loc pe 25 august 2023, în cadrul celei de-a III-a ediţii a Festivalului de Literatură „Panorama” de la Ghelari, judeţul Hunedoara, într-o carieră la care se ajunge pe Drumul de marmură din Ţinutul Pădurenilor. Pe lângă ineditul decorului natural, prezentarea publică a volumul „Arabescuri” s-a bucurat de prezenţa a numeroşi scriitori, poeţi şi critici veniţi din toată ţara, la invitaţia Editurii Castrum de Thymes din Timişoara.
După placheta de poezii „Omul cu păpădii”, profesorul Lucian Muşet recidivează cu romanul „Oraşul cerului”, despre care reprezentanţii editurii spun:
„În fiecare dintre noi există o versiune de care nu ne place, care ne-am dori să nu existe, să nu fie cunoscută de ceilalţi. Iar acea versiune, umbra noastră, ne va îngreuna existenţa până când vom accepta că suntem ceea ce suntem şi datorită ei. <Oraşul cerului> este mai mult decât un roman. Este o carte pentru cei care, ca şi personajul principal, ajung în punctul zero, în staţia intermediară, în care se întreabă: „Ce fac mai departe? Mă întorc la ce ştiu sau încerc un alt drum?”. Iar când a doua opţiune e susţinută de resursele interioare, materializate în diferite personaje fără nume, cu siguranţă că lucrurile vor lua turnura sănătoasă.
Oraşul cerului este o carte pentru cei care sunt pregătiţi să stea faţă în faţă cu propria umbră şi cu propria dependenţă. De orice fel ar fi ea. Este un posibil instrument de lucru în procesul de vindecare. Nu doar pentru „eroul” poveştii, ci pentru fiecare dintre noi.”
Evenimentul va fi moderat de prof. Lenuţa Rusu, iar prezentarea celor două cărţi va fi făcută de psihologul Iulia Gângă şi de profesoara Nora Bulboacă.