Un echipaj de la Biroul Rutier Suceava, care acționa în control cu radarul luni după-amiază, pe drumul județean Suceava – Berchișești, a oprit, pe raza satului Vornicenii Mici, un autoturism Audi care circula cu 103 km/h în localitate. Viteza s-a dovedit a fi doar una dintre problemele celui de la volan, însă important este că radarul a oprit un pericol public.
La volan era un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Calafindești, care nu deținea poliță RCA valabilă pentru mașină și avea și ITP-ul expirat.
Tânărul nu a putut prezenta permis de conducere, iar baza de date a indicat că acesta are permisul de conducere anulat.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că ”șoferul” avea concentrația de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar a refuzat recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
În aceste condiții, polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunile de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În ultima săptămână, în arestul poliției județene au ajuns deja în jur de 10 autori de duble infracțiuni rutiere.