”Nu se schimbă nimic!” și să tac?

Am primit adesea reproșul că indiferent ce zic sau scriu, asta nu va determina nici o schimbare! Este aproape adevărat, aș zice 90%! Care este alternativa? Să tac? Este atitudinea poporului român rezumată perfect în sintagma ”capul plecat sabia nu-l taie”! Just! Și după un timp acel cap plecat va începe să pască, să rumege și să mugească la asfințit! Pentru români a fost și avantajoasă această poziție, unii spunând că a avut un rol esențial în rezistența unei insule de latinitate într-un ocean slav. Alte popoare (poloni, unguri, balcanici etc.) opunându-se au dispărut din istorie pentru mult timp ca națiuni de ”sine stătătoare”, cum spuneau pașoptiștii. Cum e mai bine? Cel mai bine este să fii educat, cu lideri reprezentativi și să știi să folosești toate ocaziile pe care viața, societatea și conjunctura mondială ți le propune. Așa vom câștiga și vom fi respectați.

Esențial în această atitudine supusă este să spunem da la tot ce propun, ordonă sau indică cei care ne conduc în opera de ”construcție a capitalismului”. Să spunem da chiar dacă este o tâmpenie evidentă sau o acțiune fără sens. Rezolvarea este conform principiului care ne-a guvernat și ne călăuzește viața: Spunem ca ei și facem ca noi! Este de multe ori o bună rezolvare, dar și o cauză a bulibășelii generale, adică unul hăis și unul cea. Știți care sunt destinatarii comenzilor hăis și cea!

Nu prea știm să spunem nu în mod civilizat și argumentat. Un celebru parlamentar sucevean susținea că opoziția se face cu toporul, la propriu sau la figurat! Atitudine primitivă care ne scoate din zona civilizată a lumii. Nimeni nu este perfect (exceptând Băse) și contrazicerea sau oferirea unei alternative la ceea ce susține demnitarul este, până la urmă, și în avantajul său. Dar este foarte greu! Am ajuns, pentru a reuși în demersul meu, să îi sugerez ideea mea ”preaînțeleptului” conducător, în așa fel încât să aibă impresia că îi aparține și să o prezinte ca atare.

Această atitudine de supușenie exagerată a avut și are ca efect apariția unei clase de demnitari al cărei deziderat este: ”Pupat condurul șefului, călcat în picioare subordonatul”! Prea des ne lovim de această realitate! Să fii zmeu cu subordonații și mielușel cu șefii este degradant, dar o condiție de promovare în ierarhia socială, politică, administrativă etc.

Care ar fi rețeta de a spune ce gândim, cu un efect de corectare a aspectelor nedorite în discuție, nu doar în poziția de ”Gică contra”? Este o adevărată artă de a nu tace fără a deranja la modul dur și a primi o reacție contrară a ceea ce vrem! Un mod de a spune ceea ce gândești fără a ofusca pe cel atotcunoscător este de a o face cu umor! Puțini sunt cei care refuză o idee chiar contrară expusă în glumă. Până la urmă ne întoarcem la Aristofan, care, se pare, a spus: ”Ce mă împiedică să spun un lucru serios zâmbind?” Un alt mod de a spune un lucru diferit de ce zice șeful și a face să te asculte (rar se întâmplă!) este să adăugăm ideii exemple asemănătoare, mai ales dacă au fost promovate de șefi mai mari și pe care îi admiră.

Sunt multe metode de a spune ce gândești și a rezolva o situație sau a exprima o părere din poziția de subordonat de la care se așteaptă doar executarea indicațiilor ”întocmai și la timp”! Și trebuie să spunem ce gândim chiar dacă mai greșim. E bine pentru toți! Nu tăceți că veți suferi consecințele!!

PS: J. Cocteau: ”Nu trebuie confundat adevărul cu părerea majorității”. Cât adevăr!! Mai ales în ”România educată” a lui Klaus!