Pe 29 septembrie 2023, Noaptea Cercetătorilor Europeni, cel mai cunoscut și longeviv eveniment despre știință și cercetare, își deschide porțile pentru publicul larg, în Suceava și alte 27 orașe din România.
Evenimentul va avea loc pe esplanada din fața Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, începând cu ora 17.00. Intrarea este liberă. Cercetători, profesori, elevi, pasionați de știință, de descoperiri, de tehnică, de inovație, așteaptă cu entuziasm interacțiunea directă cu publicul, care va avea astfel ocazia de a înțelege mai bine cât de importante sunt munca de cercetare și impactul pe care aceasta îl are asupra vieții de zi cu zi.
Evenimentul este o inițiativă a Comisiei Europene, fiind apreciat pentru că astfel știința devine accesibilă tuturor, vizitatorii luând partela activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, prezentări, jocuri și concursuri.
Călătoria în lumea științei va fi ghidată de către cei mai prietenoși cercetători, care au pregătit pentru public experimente inedite, prezentări ale celor mai inovative proiecte, demonstrații uluitoare, workshopuri interactive și dezbateri interesante pe teme științifice.
„Curiozitate, pasiune, creativitate, determinare, perseverență și lista poate continua... Acestea sunt doar câteva dintre caracteristicile celor care vor sărbători împreună magia științei pe 29 septembrie, cercetători și vizitatori deopotrivă. Edițiile de succes din anii trecuți ne întăresc tot mai mult convingerea că evenimentul facilitează într-un mod aparte expunerea publică a cercetătorilor și a rezultatelor muncii lor, făcând posibilă interacțiunea directă între mediul de cercetare și publicul larg. Fie că vorbim despre cercetători renumiți, de tineri interesați de o carieră în cercetare sau, pur și simplu, de oameni curioși, experiența participării la Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi unică pentru fiecare dintre cei care vor trece pragul evenimentului”, au transmis organizatorii evenimentului.
Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie, fiind un eveniment ce atrage anual peste 1,5 milioane vizitatori. Noaptea Cercetătorilor Europeni 2023 se organizează în 26 țări, iar peste 400 orașe din Europa și nu numai vor fi gazda evenimentului ce își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.
Detalii pe www.noapteacercetatorilor.eu.