Un echipaj de poliție de la Serviciul Rutier Suceava, care acționa în control trafic sâmbătă după-amiază, în jurul orei 16:00, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, în zona Păltinoasa, a luat urma unei motociclete Honda care rula spre Gura Humorului și care avea aplicat un număr de circulație provizoriu, pe care ”ochiul” polițiștilor l-a simțit că ar fi fals, luat de pe un alt autovehicul.
Echipajul s-a deplasat în spatele motocicletei până la intrarea în Gura Humorului, unde, în dreptul stației Petrom, a efectuat semnal regulamentar de oprire.
Motociclistul a oprit, a coborât de pe ghidon și a încercat să fugă pe jos.
Polițiștii au reacționat imediat și au plecat în urmărire, iar un agent a trecut la somațiile legale, cu pistolul din dotare. În scurt timp suspectul a fost imobilizat și încătușat.
În urma percheziționării individului, polițiștii au aflat că au de a face cu un tânăr de 28 de ani, din Pârteștii de Jos, care avea asupra sa un permis de conducere ucrainean.
Tânărul a fost dus la Poliția orașului Gura Humorului, pentru continuarea cercetărilor.
Prima constatare a fost că permisul nu prezinta elementele de siguranță tipice pentru permisele de conducere eliberate de autoritățile Ucrainene, fiind contrafăcut (fals).
Baza de date a indicat ulterior că tânărul are permis de conducere românesc dar că acesta figurează ca fiind suspendat, el având la activ alte infracțiuni comise la regimul rutier.
În baza de date a Poliției Române a fost verificată și motocicleta marca Honda, care, deloc surprinzător, nu era înmatriculată și nici autorizată provizoriu pentru a circula pe drumurile publice.
Si numărul de înmatriculare montat pe motocicletă era de pe alt autovehicul, cum anticipaseră polițiștii.
Tânărul a fost verificat și cu etilotestul, nefiind băut.
Chiar și așa, când au tras linie, polițiștii au deschis dosar penal pentru un noian de infracțiuni la regimul rutier, respectiv „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale”, și „uz de fals”, ultimele infracțiuni fiind legate de așa-zisul permisul de conducere ucrainean.